în tăcerile tale
și mă pui să-ți răstălmăcesc capriciile
în timp ce eu mă întreb
cum mai poți fi
atât de frumoasă neexistând
și cum poți măsura totuşi
cu atâta acurateţe
trupul meu pe sub cearșafuri
cu degetele de la picioare?
și chiar dacă ți-aș spune
că acum e de fapt atunci,
că văzduhul înebunește
de singurătatea păsărilor,
că mâine e doar o altă amintire a
unei amintiri,
pe tine nu te deranjează deloc
strigătul gândului
când pleci definitiv
din ochiul meu stâng
și pentru dumnezeu,
cum poți număra atât de calmă
timpul
pe degetele tale de aer
devreme ce eu știu să pierd
la nesfârșit
clipele,
veghindu-ți absența?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu