Vasile Dan Marchiș: Poezii

 MEMORIU –PICIOARELOR

Vai cât v-am umilit
mințindu-vă că prin fuga voastră
ce reprezintă canonul istoriei refugiaților,
ce a menținut refugiile
în legătură cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos
veți deveni ceva special-sistemul prin care
se poate finaliza drumul până în Paradis...
Vai mie că prin voi-picioarele mele
nu mă simt altceva înafară de om...
Dacă aș avea tăria de caracter să vă despart
aș face-o dăruind unul ciungului
știind că doar acest picior odată dăruit
mă va întâmpina
în adevăratul sens al cuvântului
pe drumul recunoștinței...

FĂRĂ GARANȚIE 2

Moartea nu mă mai atacă
Mă momește
M-a momit și sub pretextul
că ea este regizor
Mi-a arătat Golgota pe care
să urc cu crucea în spate
prefigurând rolul Mântuitorului nostru
Iisus Hristos.
Am refuzat nu pentru că
mi-ar fi fost frică de răstignire
ci deoarece n-am primit garanția
că după ce îmi voi da sufletul pe cruce
pot învia drept actor
Moartea mult m-a provocat
Astfel am devenit om
Moarte nu-ți vei putea încadra
imaginea în timp
eu sunt complementul altui destin
Moartea m-a momit și unde
nu ajunge lumina pentru toți ochii
Dau un ochi pe un fascicul de lumină
Cu ochiul ager ce-mi rămâne
pot lua în vedere exercițiul mântuirii
să-l perfecționez
să devină întregul care
ar fi acceptat înafară de viață
în schimbul acelui drum fără întoarcere…