Vasile Dan Marchiș: Poezii

    NEPOTUL

Toți care te-au urmat pe tine Doamne
l-au abandonat din fragedă pruncie
Ca răsplată pentru ei,
și ca să nu plângă niciodată
te-ai dăruit Dumnezeule prin diferite lucruri
acestui copilaș ca jucărie.
Bunica văzându-și nepotul
că se joacă cu cărțile de religie
rosti doar atât:
"E bine ce faci?"
Copilașul a răspuns:
"Ce fac eu nu-i un simplu joc,
e febra tinereții tuturora
adunată la un loc.
Prin inocența mea
ce să pun mai presus de Biblie
între mine și dumneata
dacă n-o am pe mama,
dacă nu-l am pe tata?
Prin asta se joacă Dumnezeu cu mine
omenește,
totodată învățându-mă cum să mă joc cu El

    POEZIA NU MAI E UN SIMPLU JOC

Văd un copil că stă trist
Îl întreb:
-Ce te frământă?
Copilul m-a uimit cu răspunsul:
”Știi, când eram mai mic
și mă puteam juca de-a poezia
te foloseam pe tine în loc de creion.
Te făceam să alergi cu mine prin zăpadă
și ai modelat cu mine zăpada în diferite forme
Toate acestea mi le închipuiam a fi
cuvinte imaculate
pe care nu știam să le scriu.
Acum îmi este jenă să mă mai joc...
De fapt în cazul meu poezia
nu mai poate fi considerată un simplu joc!”
Îl întreb uimit:
-De ce?
Mi-a răspuns:
”Deoarece, acum știu să scriu!”

    FĂRĂ ACOPERIRE

Pădurea a rămas fără complimente
Are poteci ce duc doar spre amintiri
A fost tăiată pe motiv că nu are acoperire pe aceste poteci
și că unde duc acestea...
Și că fără poteci nu se poate face turism
Iar fără turism geografia moartă este
Ce a rămas sunt cioatele ce par
monumente nefinalizate
de când acel anotimp
a intrat în istorie neavând acoperire pe frunze
Neavând nici măcar frunze
a fost numită pădure artificială
și că a fost dusă la muzeu
sub al nume de ”natură moartă”
Pădurea a rămas fără complimente.
-rezervație de păreri fade...