Nu-mă-uita mi-acoperă cărarea,
Mă-mbrățişează vântul din coline,
Curcubeu de vise, gravează zarea.
Uşor, călcâiul meu atinge-o floare,
Mă-nfioară prin albastrul infinit,
În sufletu-mi o coarda care doare
Tresare, asemeni unei lire ascunsă în zenit.
Petale mici, suave, mi-ating mâna,
Se răscolesc în mine ca o ploaie.
Prin cuget caut să limpezesc fântâna
De unde, dorul meu curge șuvoaie.
Îngemănări senine murmură-ncet,
Când uraganul se-arată spulberând
Speranțe, în tact săltat de menuet...
O floare-albastră se scutură plângând.
Rămâne lacrima pe colțul de cer,
Se cerne tristă-n norii de uitare...
Petale firave se-mprăştie-n eter,
,,NU MĂ UITA!", e scris pe-ntreaga zare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu