oraşul e plin de trupuri părăsite
unele se ţin chiar de mână
însă mie mi-e bine aşa,
fără mine în iarbă,
răstignit între singurătăţi
şi petice imense de cer,
privind adânc în memoria
tristeţii
la picioarele tale desculţe
merse doar în palmele mele
în amiezi de noapte
oraşul e plin de chipuri fără faţă,
bastarzi în propriul trup,
unele se ţin de mijloc,
altele de după umeri,
dar mie mi-e bine aşa
privindu-mi timpul
de deasupra copacilor
strângându-mi gândurile la piept
deodată cu fumul dimineţii,
cu nostalgiile de-o noapte
uitând de tine încet,
pe străzi nesfârşite,
fără ecouri de paşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu