Ionuț Pande: Pasărea

Omul tot fuge, fuge, fuge

După o Pasăre și n-o ajunge,
Iar când o ține-n mâini vioară,
Pasărea zboară, zboară, zboară..

Din crâng în vânt, din vânt în crug,
Omul stă-nchis în trup cu drug
De neputinți, legat cu ață
Și atârnat în cui de viață.

Pasărea zboară pe strună lină,
Peste vioară, arcuș se-mbină,
Întruna-mi fuge, izvor se face,
Dar cuibul său în mine zace.

Îmi arde-n degete o lavă,
Mi-e cerul un izvor de slavă
Și-adun în pumn întreg văzduhul,
Zadarnic, Pasărea mi-e duhul.

Ah, cum mai urlă Universul
Și cum se strânge-n mine Versul,
Sunt cânt, poemă și pictură,
Dar EA mă-ndeamnă: Iură! Iură