Lucian Domșa: Măriuca

 MĂRIUCA (part. 41 - fragment din romanul în curs de apariție)

(...) Pe Niculaie l-a născut după ce a fugit de acasă la Tătăișa-sa Lucreție, din satul de dincolo de vale. Nu a mai putut îndura rușinea alor ei și nici gura satului, mai ales a tuturor celor ce o vorbeau pe la spate. Pe atunci era fată-n casă la Arpad Szekely, strănepotul unui grof ungur ce a stăpânit cândva pământurile și satele din împrejurimi. Conașul Arpi era un flăcău subțirel, frumos și însurat nu de mult cu Jutka, fata unui alt nobil maghiar din satele învecinate. În acei ani Teodorina a-nceput ca ajutor la bucătărie, pe lângă Roszi Neni, bătrâna bucătăreasă ce l-a slujit pe Csongor Bacsi, tatăl lui Arpi. Atunci a învățat cum să gătească mâncare ungurească, iar când se ducea acasă, o dată la două săptâmâni, se lăuda la frații și surorile mai mici cu ceea ce a deprins la conac.
Într-o primăvară, pe când se scuturau de floare merii, bătrâna Roszi Neni a căzut la pat, văietându-se de dureri de șale și că nu mai putea sta pe picioare. Teodorina a trebuit să-i ia locul la bucătărie împreună cu alte trei fete. Atunci a remarcat-o Jutka, nevasta conașului Arpad și a început s-o placă. Femeia cobora des la bucătărie, adora să simtă mirosul mâncării proaspăt gătite și nu voia să mănânce singură-n iatacurile ei, mai ales când conașul Arpi era plecat la vânătoare sau cu treburi pe la oraș. Teodorina îi punea coniței în farfurie apoi rămânea cu ea, în timp ce mânca și-i povestea întâmplări din satul ei, ceea ce o amuza teribil pe Jutka. După câteva luni când femeia mai avea puțin și trebuia să nască, a-ntrebat-o pe tânăra fată dac-ar vrea să devină camerista ei. La început, Teodorina s-a codit să răspundă, zicându-i lui Jutka că ea era o fată simplă, care nu are ce căuta-n iatacurile cuconiței, însă la insistențele femeii, a acceptat.
În toamna aceluiași an, când mai avea mai puțin de două săptâmâni până să nască, tânăra coniță a început să se plângă de dureri de cap și stomac. Nu putea să mănânce mai nimic, voma tot ce reușea să-nghită-n silă, iar Teodorina nu știa ce să mai gătească, ca să-i cadă bine femeii. Conașul Arpad a adus de la oraș un orvos renumit care a consultat-o pe Jutka și i-a scris o sumedenie de leacuri. În ziua în care i-a venit sorocul, același orvos a asistat-o pe femeie să nască, împreună cu o moașă dintr-un sat vecin, căreia i s-a dus vestea că e cea mai bună.
După un travaliu ce a durat aproape o zi, Jutka a născut o fetiță de peste trei kilograme. Micuța a venit pe lume tare greu, cu cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului. Din această cauză medicul i-a zis lăuzei să aibe mare grijă ca pe fetiță să o țină doar pe spate, cu capul puțin ridicat, ca să poată respira normal. Epuizată, imediat după naștere, Jutka a adormit buștean, cu micuța la sân, iar Teodorina a rămas în iatac, pe un scaun, lângă pat, să le vegheze pe amândouă. Pe la miezul nopții a simțit cum îi pică ochii-n gură de somn și poate c-a ațipit. Când s-a trezit, în toiul nopții, fetița era palidă și abia mai respira. Atunci a scos un țipăt de groază și uimire care a trezit-o pe stăpâna ei. Buimacă și leoarcă de transpirație, Jutka a sărit din pat a-nceput să urle și să-și smulgă părul din cap. Conașul Arpi era plecat la cârciumă-n sat, să-și cinstească prietenii de bucurie că i-a născut nevasta. Speriată, Jutka a trimis-o repede pe Teodorina să-l cheme pe Arpad acasă ca să se ducă la oraș, să-l aducă înapoi pe orvos.
La mai bine de o oră când conașul s-a-ntors, toate luminile de la conac erau aprinse, iar slujnicele și slujbașii stăteau grămadă afară-n curte. În mijlocul lor, Jutka doar în cămașă de noapte, cu micuța-n brațe și cu o privire pierdută, îngâna un cântec de leagăn. Avea ochii înfundați în orbite, iar fruntea îi era plină cu broboane de sudoare. Undeva-n pădurea din spatele conacului s-a auzit cântecul prelung al unei cucuvele, iar Arpi a simțit că-i îngheață sângele-n vene. A murmurat: „Istenem, ne haghyj el...” și a făcut doi pași înapoi. S-a trezit dintr-o dată. Tot vinul ce l-a băut cu prietenii lui s-a rispit în aburii nopții și cei ai respirației. A-nlemnit când Jutka i-a întins copila, cu ambele mâini, zicându-i: „A fost Erika noastră. O vezi? Pune mâna pe ea.” Bărbatul a-ntins mâna și a vrut să-și atingă copila.
Urletul femeii a străpuns întunericul, făcând-o pe Teodorina să-nchidă ochii și să izbucnească-n plâns. „Nu pune mâna pe ea!” a răcnit Jutka, apoi l-a privit în ochi și l-a scuipat direct pe obraz. „Să fii blestemat! Te-ai dus să bei, în loc să stai lângă mine și lângă fiica ta...” Arpad a rămas cu mâinile întinse, vrând să-și îmbrățișeze femeia, însă ea l-a îmbrâncit și a luat-o la fugă cu micuța moartă-n brațe...

(VA URMA)

GLOSAR:

orvos – medic, doctor (lb maghiară);

„Istenem, ne hagyj el...” – „Doamne, nu mă lăsa...” (lb maghiară)