Mioara Băluță: Poezii

(din volumul Frunze sub un ștergător de parbriz/ Ed. Rovimed Publishers/ Bacău/ 2020)

le-am spus: fiți puternici!
i-am învățat cu valurile.
le-am arătat muntele
și deșertul
l-am pus în mișcare.
i-am pus să inspire
mirosul florilor inofensive
pentru a le împărtăşi puterea.
au crescut liberi într-un regat necruțător.
acum sângerează ca și mine.
libertate…
ridic paharul în numele tău
și un spin îmi înflorește privirea.
.
***
și după fiecare a rămas un semn.
o adâncitură în pământ
cât vârful piciorului.
nimeni nu a mai privit înapoi.
au zburat toți. până la ultimul
în direcția propriului freamăt.
cel mai în vârstă
îi chema înapoi cu glas înalt
dar cuvintele lui nu se mai potriveau
cu ceea ce se putea vedea.
fiecare avea la el semnul
adânc și propriul trup
să-l povestească.
.
***
au spus: totul trebuie
cântărit. dacă vrei să mergi în direcția bună
simte curgerea. mută focul. respiră…
respir. precum în
cer așa și pe pământ.
unul avea un nume atârnat în dreptul pieptului.
altul ducea atent o mână de monede.
un altul trăgea după el o ladă cu pietre.
toți doreau să-și țină greutățile în echilibru.
înaintând fără să se aplece.
eu nu mă aveam decât pe mine -
cel mai prețios capital pe care l-am putut aduna.
număram înainte săptămânile.
înapoi visul. revolta.
nu.
nu m-am înrăit
dar nici nu am putut uita.
.