Violetta Petre: Doar umbra mea

Un pas şi încă unul, ce durere,
Că umbra dintre noi n-o pot atinge!
E un tăciune ce nu-l poate stinge
Nicio ninsoare. Geme de plăcere

Cînd se aşază ca un zid de ceară,
Orice mişcare-o sperie de moarte,
O iei cu tine-n ceruri mai departe
Iar eu rămân cu umbra mea afară

În iarna ce-o primesc îngenuncheată,
Cu fruntea sprijinită de-a ta cruce,
Din mine pleacă viaţa şi se duce
Într-o poveste ce a fost odată.

N-am aripi să te-aduc în zbor acasă
Şi braţele-au rămas în aşteptare;
Nu e durere-n lume-atât de mare
Ca un Crăciun cu umbrele pe masă.

Doar umbra mea sub vâsc, lacrimi adună
În miez de noapte, sub a morţii strună.