în care cuvintele
învățau să iubească,
eu te vedeam
ca pe steaua luminată-n eter,
inima ta începuse,
în mine, să crească,
ochii tăi risipeau
albastrul din cer,
Aveai rochia înflorată,
ușoară,
vântul se juca
peste poalele ei uneori,
îți puneam în cosițe,
comoară,
visele legănate
pe flori...
Venise o vreme
în care cuvintele
învățau să iubească,
eu te vedeam
ca pe steaua luminată-n eter,
inima ta,
începuse, în mine,
să crească,
ochii tăi
risipeau albastrul
din cer...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu