Teodor Dume: “fiule…”

“fiule”                       

Sunt atât de confuz încât
mă sperie fiecare întindere de mână
fiecare umbră pitită
sub amiaza ce înfierbântă până
și pietrele de pe fundul apei
ba chiar și lacrima din ochii mamei
țintuiți pe fotografia de sub icoana cu Isus

mi-e dor de mama
mi-e dor de mine
de cel care am fost
azi
o să las fereastra întredeschisă
ca Dumnezeu să poată privi
înlăuntrul meu
și în cele din urmă
să-mi spună „fiule...
cu aceeași blândețe pe care o avea mama