În dimineți când sufletul visează
Aceeași cale, împărțită-n două
Și dorul tău prin gândul meu valsează.
Și te culeg pe buze dintre șoapte,
Ca să te leg cu fire descântate
De oful suspinat în miez de noapte,
Să îmi rămâi icoană peste toate!
Să-mi curgi prin trup izvor de nemurire,
Să mă străbați ca fulgeru-n furtună,
Să-mi fii oglinda vie în privire,
Când lacrimile sarea își adună!
Să mă trăiești cu fiecare clipă,
Ce va urma în serile brumate...
În zboruri să schimbăm câte-o aripă,
Să poată rima să sărute-o carte!
Prin amintiri cărare să ne facem,
Iubiri să ningă peste vii altare...
Când timpul curge, noi să ne prefacem
Nemuritori stăpâni, peste o zare.
Și potrivind cuvintele-ntre ele,
Ca pietrele care zidesc destinul,
Te leg de viața mea, prin joc de iele,
Dându-ți să guști și vinul și pelinul!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu