Florin Tănăsescu: Era florilor de gheață. În suflete și-n viață

Cred că fac bine recitind „Străinul”. Mă adaptez Erei Noastre. Cred că fac un pustiu de bine dacă o împrumut şi altora. Şi nu puţini sunt aceia care se bat pe ea. Cartea nu se mai găseşte în librării, în anticariate. Nici măcar în biblioteci. Doar în sufletele noastre reci.
Eroul principal îmi modelează felul de a fi. Şi nu doar mie. Şi nu puţini sunt aceia care susţin că „Străinul” trebuie predat în şcoli. Alţii zic că ar putea fi cartea de căpătâi a unei naţii. Nu-i contrazic.
„Străinul” – cartea de căpătâi în Era florilor de gheaţă. În suflete şi-n viaţă.
Suntem la vremea Erei în care firea omenească mai mult cârteşte. Era, este, va mai fi şi mâine, ziua în care am uitat, uităm şi vom uita că suntem oameni.
A fost şi este era Erei iarmaroc… Era Noastră, în care arareori îşi face loc liniştea! Era când cuvântul este ordin răstit! Era în care teama de a nu intra în ceartă cu prostu-şi face loc! Era iarnei vrajbei noastre, de trei decenii încoace! Că-i început de decembrie, că-i mijloc de mai, că-i sfârşit de septembrie…
Sunt lunile, sunt anii Erei florilor de gheaţă. În suflete şi-n viaţă. Nu la ferestre!
Cred că fac bine că aproape am învăţat pe de rost „Străinul”. Sunt câteva pasaje acolo în care mă regăsesc. Şi mi se pare firesc să mă bucur. Doar aşa pot învăţa – şi eu, şi alţii – să supravieţuim Erei Noastre.
Vremurilor în care cuvântul e ţipăt. Zilelor în care ceaţa e semn de circulaţie. Separă un trotuar de altul. Pe unul defilează Era Noastră. Pe celălalt – Era Lor. A fariseilor, a ipocriţilor, a mincinoşilor. Era întoarsă pe dos!
Era florilor de gheaţă. În suflete şi-n viaţă.
Da, ştiu „Străinul” pe de rost. Uneori, visez pasaje din ea. Doar titlul e altul: „Străinii”. Asta am devenit din ’90 încoace. Aşa supravieţuim Erei Noastre.

(Sursa: Ziarul Prahova,dec.2021)