Elza Hansen: Mi-e drag Kierkegaard

Mi-e drag Kierkegaard
a lui ecou în mine crește
un pumn de țărână nou
”nimeni nu vrea să moară
dar toți vor s-ajungă în rai”
E liniște în birou dar nu multă vreme
alarma pornește...
Pe-un pat de spital, cu laptopu-n poală
scriu în jurnal stadiul final, notez încetarea vieții
momentul mortal...
Marea-i scrobitå, întăritå de sare
Sufletul suferă de îngemănare
platforma însă, de desfășurare
în lacrimi nu are putere, doar resemnare...
Îmi văd picioarele cum se ridică, nepăsătoare
de-a mâinilor frică
Anna și-a dat duhul în brațele mele
ale ei acum, pe patul vecin sunt reci și grele
Geamul face semne disperate, să vină ochii spre el
și-a lui transparentă dreptate...
Pare ușor să scrii despre moarte, cât încă ești viu
pe Kierkegaard mă mânii și-a lui filozofic pustiu
O vreme mă-ntreb precum alții, cine ar vrea să trăiască în veci?
Când lacrimile din despărțire, scara spre cer construiesc
Mi-aduc aminte, nu e doar teorie, Kierkegaard crunt a suferi

Din tot ce-a iubit, doar de pana de scris nu s-a despărțit...

Moarte în viață, doar fiind viu aduni
Morții de sine nu-i pasă, teama în care m-ascund
aprinde o lumånare pe masă...

Mă reculeg privind în gol
fereastra mă umple cu har
îmbrățișez singurătatea vieții
și-a morții, iau apă și-o beau...
Un fluture-albastru și-un curcubeu
zâmbesc din pahar