Greșesc gândind oare, ce-ai vrut să spui
Cu ce megafon ai trântit lumânarea mea suflet
În fașa luminii ce gaura neagră înghite știrea?
Din tot ce zidesc cu a mea fantezie
Cad dimensiunile "unde naufragiat doar ajung pretinzând că iubesc"L.Cohen
Măcinată de dor, de-un cumplit
imposibil finit
Căzut în al meu cu semnătură design interior ”Dumnezeu”
Sufletul se căiește:
- Te rog în culorile curcubeului
Fiicei tale vorbește!
Dacă prezinți putere minții și inimii mele
Îndurare durerii să lași!
Nu cu semn exclamator poruncitor
Doar autoritar duhovnicesc glas
Te implor dă-mi o ultimă clipă de pace
Lașitatea la o parte să las!
Dă-mi putere să înfăptuiesc ce e corect
Măcar în al unsprezecelea ceas!Spin
Din tot trandafirul divin
Oare nu Tu, Divin Creator și pe acela mi-ai dat?
Al meu suflet e fără rușine pe genunchi la al tău altar
Din cel mai profund gând
La altarul divin
Canal ție aici și acum eu mă las
Văd viața, ciripitul păsărilor dimineața
Dar amenințată global
De ceva în substraturi pe mai multe planuri
Ochi stelar vede ce irisului meu îi este nevăzut
Pe un plan e bolnavă Planeta Viral
Tu îmi spui cu limbi de foc:
- Echilibrul și lumina sunt bolnave în oameni, spiritual!
Val după val
Duce spre mal
Albastrul voal
Galben luminii
Pe o masă în vis
Cu o față de roșu
Matrimonial
La la la la la Al
- Mă cobor printre voi
Parcurgând viermuit
Din coșmar în coșmar
Holograma undelor tremură paranormal
2. Virtualul război intracelular s-a mutat pe frecvențe reale...
În oglinda portalelor trei dimensionale
- Neștiind altfel decât scriindu-mă ție în rugă
De bun rămas
De e astfel să fie
Îmi las ruga și plânsul în acest poem
La altarul unde toți oamenii de bine
Treptele lumii închină
Ecumenic doar o inimă
Genunchii se pleacă
Au ajuns lacrimile până la măduva oaselor luminii
Pământul plânge spre cer
Urgia vărsată
Impactul otrăvii turnată...
Chiar dacă mi-e teamă
Să ajung acuzată
Cer putere să mai cred în ce îmi vei arăta!
Cum și unde să găsesc ce să fac?!
Ce-aș putea decât deja fac?
Purtând botniță pentru tot ce o pandemie implică
Țin aproapele meu la distanță fizică
Mă spăl pe mâini la nesfârșit
Pe când a lumilor toate amvoane
Se spală și ele ca Pilat
Pe mâinile lor iresponsabile de orice păcat...
Așteptând moartea Oare adaug sau iau vieții ceva ce-a mai rămas?
Poate fi mai mare risc decât moartea, de am să tac?
Chiar de va fi și sfârși-vor aceste gratii în fâșii peste gura mea
Mărturie las lumii golită de umanitate
Umbra sub sceptrul de-a pune mâniile pe putere
Îngrădind a mea libertate
Obsedate în dreptul tribunelor lor
Ce curând vor fi goale
Manifestul acesta și inimii obosite de atâta moarte
Se lansează și cad pe-ale tale brațe
Golului din teama de Tine
Doar de tine, Doamne
Mă las căderii în lumina și groapa acestui poem
În rânduri de lacrimi...
Văd ceața copiilor fără viitor
Ruga acesta de protest
Impotriva suferinței nenecesare
Din dragoste îți mulțumesc
O ultimă suflare prin a Ta îndurare
Să lași în Univers
Drum poeziei sigil îi pornesc
Nu e ușor
Într-o plasmă de cerc mă pășesc
3.Cerul mă strigă percepției Newtoniane
Gama muzicii șapte popas
Ritm cu pauză duminica pământescului ceas
Trăiesc frică în tremur dar accept
Strâng în piept tot mărul din al vieții pom
Mă trăiesc cu tot ce trebuie să simt fiind om...
Văd culori începând cu cea roșie
Speranța Cinematografie simbolică pe a realității alb-negru ecran
Nașterea-moartea-renașterea
Pare cod decodat conștiinței din mintea atlas
Portocaliul să fie al soarelui zâmbet Desenelor din copilăria ce în urmă-am să las
Roba călugărului când cheamă din est
Îmi adună-ancestralul și îl bate pilon dorului
Meditând cu elan
Regăsind în neființă ființă
Transcedentată
Frica spulberă formațiile găurilor negre de van
Ala-bala-Portocala!...
Sigur sfârși-voi pe acel balansoar
Jocul cu soarele printre degete
Imaginează fără de ramă
Vocea bunicii agață inimii mele icoană
Galbenă este lumina când viața în ea seamănă și seceră
Dar între timp crește Dansul ce nimeni nu vrea să-l danseze
"Toată lumea vrea să ajungă în rai
Însă nimeni nu vrea să moară"
Îmi reamintește Søren Kierkegaard
De durerea trăită profundului Eliade
Pagini rupte religiei universale
Emil Cioran a trăit egalitatea supremației "durerea care de fiecare dată se simte de parcă ar fi simțită întâia oară"
În dezlipire crește frica-n amploare
Oh! Cât de amarnic despărțirea pe toți
ne doare!...
Dacă în lecții școlare
Am învăța de la început să nu ne temem
Ar muta creierul vechi din al spatelui craniu
Drept în frunte un ochi nou?
Ar privi ce găsim dureros
Concepând că e straniu?
Verdele e liniștea
Mă privește plângând
Lacrimi de-argint întinzând
Uneori prea des și nu pot
De al dragului stres
Să mă-opresc
Să-i zâmbesc Nelovind propria știință
Cu al meu plastic pretins talant
dumnezeiesc
Te rog, nu te supăra! Mă dă afară de pe planetă ochiul golit de înțelepciune
Plin cu miraje circulare
Și idei despre contribuția mea
Că ar fi în zadar!
Păcăleală egală într-un zălud întâmplător
Creator
Miraculosule jucător de zaruri
Curcubeu irosit degetar
Balonașe din spume
Haina lui Mahatma Gandhi - Marele suflet
Dată nereușitului cuier
Uitată e doar mâna mea
Neechilibrată întinsă de tine condamnării de sine
Ce spune ea despre ce am crezut că eu port divinului tău nume?
Agățată
Cu capul spart
E ce a vrut că să fie
Schimbarea dorită în mine spre lume
Albastru reține în cerul sihastru
A mea amintire a unui copil drag
M-a întrebat dacă și înghețata poate să fie albastră?
Necolorată chimic!
Copil râzând cu inocență
De a lumii program pervertit și de a ei licență
Nu era naiv
El știa că ce bagă în gură nu-i la fel ca el de curat...
Schimb subiectul cu inversul lui
Cu ceva mai puțin poluat
Aș dori să vă spun despre cer scandinavic
Unde norii evaporă zorii
Des de soare privat
E un cântec făcut să ajute lumina
Rar zâmbind în acest colț lumesc minunat
Cerul, crâmpei din a ochilor oameni înalți
Ochi albaștri și-au tot fluierat
Până la urmă au materializat
Un cuvânt
Eu zic că-i de vreme albastră
Precum nouă românilor cetera și omul drag
Cuvântul”hygge”
Înseamnă plăcut sau cald
Climei nouroase lumină în case
Singuri și-au creat
Apoi au inventat acest cântec
"Îmi voi colora orașul în toate culorile”
Spune-un vers
Până acum versul e valid
Oamenii au în general încredere în autorități
Aventurile neterminate
Democratic cu un parlament au găsit cale de mijloc Majorității dreptate
Binecuvântate
Aceste regate
Pe niciunul din regi ori regine de o sută de ani încoace
N-au deranjat
Sacritatea facerii binelui au încurajat
Indigo amintește uniforma comunistă
Pe umeri cravată de pioner purtată
Ritm sacadat nesimțind fiind tânăr greutatea acelei vremi înfometată
Libertatea de gândire condamnată
În mine impresia de generație disfuncțională
Bipolară și coruptă a presupus
Dar încordarea expresiei scade-n cadență
Nici românul indiferent de ce apartenență
Aruncat de geografia nevoii pe a Terrei hartă
Cine știe unde
Nu e doar un pribeag
România nu e un loc chiar de tot distrus
Se poate salva
Aici bogatul și săracul aprind lumânări milioane Speranței
Crucile apără gurile rele de cerul noroios
Toamna miroase a sare-n bucate
Bucate lăsate în săli de-așteptare
Ochilor goliți de demnitate
Am de subliniat
Nimic nu ține veșnic!
De aceea, eu colorez al meu cer tricolor
Cu un sfeșnic în care gloria luminii o chem
Să umple cerul
Care pe nimeni de bună credință în veșnicie a lăsat uitat
Violet e iubitul meu cu pasiunea
Măcar că el nu știe Nu-s decât în scris năzdrăvană
Îl las să se scurgă în mici stele mai departe peste acest tot curcubeu
Cascade de sunete propagate din tastatura mea
Către cei ce doresc să citească
Sau vor deveni cum tatăl meu mi-a prevestit
"Să fiu la maturitate o pâine rotundă
Cu coaja aspră"
Așa a fost și el
Dar în miez sățioasă
Să mă țin tare în tot ce fac - deși uneori mă simt chiar și amară
Nu atât cât aș vrea de grațioasă-
Să devin
Precum împărăteasa Șheba lui Solomon
El m-a binecuvântat
- Tată, cât aș vrea să mă mângâi pe creștet, lângă mine sa fii!
Într-o pâine românească oricât de amară, în lumina pământului natal tăiată fraților mei, precum mie în felii
Tu să fii binecuvântat
Și acum și în veci de veci
Să fii de păcate iertat!
De aici
În acest mic Paris
Din frumosul oraș
Cu oamenii harnici
Clădirile dantelează centrul baroc
Țintuiesc frumusețea o clipă în loc
Să privească potențialul zidirii
Când primaru-i cinstit
Pătrunzătoare inimă cu iubire de cărți
De știință și credință
Aici m-a adus viața de dragoste și durere plină
Să reflectez la ale curcubeului culori
Dar și la a mea întâi grea
În cântarul vieții violetă regină
Din prea mult patos devenită timpului vină
Mă întreb
Când plătesc nota mea de plată
Cine va șterge lacrima din istorie
Și ce va fi de ajuns de demn să șteargă această urgie
Departe de-a pământului față?!...
De-acolo să plâng
Să cânt
Să vopsesc orașul în culori
Desenând suferința în arcușuri de viori
Cu a cerului albastră culoare
Dar să și rămân în cuvinte
Materializând după furtuni serioase Mesaj cu idei luminoase
O voce de dincolo de mine fluierată
Intr-o nouă melodie:
- Nu te teme!
Ești om
O paleta de culori
Uneori ca o găină păcătoasă Neputincioasă
Dar alte ori ca un vultur
Să fii pregătit că să zbori!
Fii cât mai des
Vis de speranță cerului înnorat fără stele
Rugăciune
Acțiune
Misiune
Cerului de lumină mă -nchin...
Chem înapoi Terra minunată și pacea
Le voi iubi mai conștient decât până acum!
Amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu