Violetta Petre: Hai, Anida, cheamă muza din amurgul vieții tale!

Iarna nu-și mai știe drumul, s-a mutat, Anida,-n tine și ți-a zdrențuit armoarul fără milă și rușine...
Și măcar de-ar ninge-n vene să le curețe de moarte, dar zăpada-și cară albul înspre alte zări deșarte...
Tremură poeme-n sânge și nu-i loc de găzduire nici în inima de gheață, vitregită de iubire...
Vânt uscat, deșertăciune ți se plimbă pe sub piele și din vers ciupește gaia, îngânând blestem de iele...
Doar pe glezna încă caldă, unde gerul nu ajunge, un sonet fără-apostilă pe terține haina-și strânge...
Hai, Anida, cheamă muza din amurgul vieții tale, vezi că viniceru-o ține s-o păzească de rafale...
De-ți aude doar vocala cum scâncește în cuvinte, va-nhăma caii la troică din Siberii unde-n crinte
Storc poeții poezia-n locu-n care s-au retras, numai tu, fără de rimă și de muză ai rămas...
În dureri ca de gestantă, avorta-vei iarna crudă, ce-a pătruns în tine,-Anida, ca o fandosită prudă...