Nicolae Nistor: Testament fără călători

Poate o să fiu plecat când îndelung mă vei chema
Unde mireasma florilor de tei gându-ţi mângâie.
În fiecare zi vei șterge de vise ceaşca de cafea,
Şi poate amintirea în urma mea o să-nvie.
Când mă vei chema acolo poate am să fiu plecat
Şi poate tu de mine şi chiar de tine ai uitat.
Plecat în necunoscut dintr-o terestră călătorie
Voi duce dorul frunzelor din parc, şi vântul cum adie,
Şi câte am trăit noi doi nemurindu-ne-n pustie.
Îţi scriu scrisoarea asta veselă şi tristă, acum -
Noi am trăit ce alţii nu visează niciodată
Aş vrea din cartea vieţii o dâră de parfum
Să laşi în urmă dac-ai fost vreodată!