cronică: Kara Molnar/ Poemul dintre lumi
În viziunea Karei Molnar, poemul se află chiar pe granița dintre lumi („Poemul dintre lumi”, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2019), funcționând ca un filtru între viață și moarte, dar și între realitate și oniric.
Poem ce ascunde o taină sufletească („Din carnea literelor crește / Poemul viu al tainei mele”) și se naște din scheletele altor poeme („În limpezimea din pre-somn / zăresc schelete de poeme / Ele-mi întârzie visarea, / Continuă să mă cheme”).
O taină a inocenței, atât a vârstei copilăriei („Ochii de copil privesc în gol, / Dar golul nu e gol, e plin / De fantezie și mister, / De feți frumoși, de zâne”), cât și a maturității, nefiind pierdută atunci când fata devine femeie („Contrar obiceiului, inocența mea / Nu s-a pierdut odată cu ruperea himenului. / Fluturii mei albi încă zburau fericiți prin fața ta, viperă!”).
Totuși, inocența se evaporă odată cu intrarea brutală din vis în realitate, când nu se mai pune preț pe normalitate („Simțim în aer lipsa parfumului normalității. / Magia și-a pierdut deja efectul. / Și întrezărim. / Suntem în pericol de luciditate!”).
Pierderea inocenței atrage și pierderea speranței, dar în mod voluntar, ca o acceptare, ca o renunțare în fața destinului („Mi-am îngropat de vie speranța. / Zilnic pun o floare pe mormânt”), urmarea fiind cufundarea în întunericul interior („Fără ea mă scufund încet / în întunericul din mine”).
Moment în care și moartea începe să-și facă simțită prezența („Miroase-a moarte peste tot. / Miroase-a lumânări și-a crizanteme”).
Numai că speranța nu se dă bătută cu una cu două, ci luptă din toate puterile pentru a supraviețui („Buzele mi se crispează într-o grimasă / Și țip cu disperare mai tare decât ea, / Căci nu mai știu unde am ascuns lopata”).
Și începe cursa pentru recuperarea inocenței pierdute, rezultatul fiind o reușită deplină („Și rând pe rând, cu grijă, mi i-am adunat, / I-am cunoscut din nou și mi i-am întrupat, / Împreună spre lumină cu forță am pornit. / Cine am fost și cine sunt, mi-am reamintit”).
Fiorii iubirii nu mai stau ascunși, ci, ușor-ușor, răsar în inimă, aducându-i fericirea („În inimă îmi cresc, ca un fior, / Mugurii iubirii. / Toate în jurul nostru strălucesc / Mai tare decât legea firii”).
Poemele Tăiș de gând și Comă melancolică nu au suficientă forță, iar E ușor este numai moralizator și atât, însă poezia Karei Molnar este curajoasă, venind cu un mesaj optimist, de lumină și speranță, pentru ca omul să nu se lase niciodată înfrânt
Poem ce ascunde o taină sufletească („Din carnea literelor crește / Poemul viu al tainei mele”) și se naște din scheletele altor poeme („În limpezimea din pre-somn / zăresc schelete de poeme / Ele-mi întârzie visarea, / Continuă să mă cheme”).
O taină a inocenței, atât a vârstei copilăriei („Ochii de copil privesc în gol, / Dar golul nu e gol, e plin / De fantezie și mister, / De feți frumoși, de zâne”), cât și a maturității, nefiind pierdută atunci când fata devine femeie („Contrar obiceiului, inocența mea / Nu s-a pierdut odată cu ruperea himenului. / Fluturii mei albi încă zburau fericiți prin fața ta, viperă!”).
Totuși, inocența se evaporă odată cu intrarea brutală din vis în realitate, când nu se mai pune preț pe normalitate („Simțim în aer lipsa parfumului normalității. / Magia și-a pierdut deja efectul. / Și întrezărim. / Suntem în pericol de luciditate!”).
Pierderea inocenței atrage și pierderea speranței, dar în mod voluntar, ca o acceptare, ca o renunțare în fața destinului („Mi-am îngropat de vie speranța. / Zilnic pun o floare pe mormânt”), urmarea fiind cufundarea în întunericul interior („Fără ea mă scufund încet / în întunericul din mine”).
Moment în care și moartea începe să-și facă simțită prezența („Miroase-a moarte peste tot. / Miroase-a lumânări și-a crizanteme”).
Numai că speranța nu se dă bătută cu una cu două, ci luptă din toate puterile pentru a supraviețui („Buzele mi se crispează într-o grimasă / Și țip cu disperare mai tare decât ea, / Căci nu mai știu unde am ascuns lopata”).
Și începe cursa pentru recuperarea inocenței pierdute, rezultatul fiind o reușită deplină („Și rând pe rând, cu grijă, mi i-am adunat, / I-am cunoscut din nou și mi i-am întrupat, / Împreună spre lumină cu forță am pornit. / Cine am fost și cine sunt, mi-am reamintit”).
Fiorii iubirii nu mai stau ascunși, ci, ușor-ușor, răsar în inimă, aducându-i fericirea („În inimă îmi cresc, ca un fior, / Mugurii iubirii. / Toate în jurul nostru strălucesc / Mai tare decât legea firii”).
Poemele Tăiș de gând și Comă melancolică nu au suficientă forță, iar E ușor este numai moralizator și atât, însă poezia Karei Molnar este curajoasă, venind cu un mesaj optimist, de lumină și speranță, pentru ca omul să nu se lase niciodată înfrânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu