când intri într-o inimă caldă seara nu se mai duce
pe pustii nu mai asculți singurătatea cum ciocăne
în scoarța copacilor să-i curețe de tăceri
e o liniște cu fir de aur din ultime raze rătăcitoare
aparentul strigăt de femeie zdrobește cerul abia amuțit de neguri
se agață de pereții purpurii disperat
nu este niciun pod în preajmă numai eu
nu mă tem că aș putea fi auzită printre fiori
mă așez pe-un auricul cumsecade
pentru că știu să iert lipsa luminii
==============================================
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu