Vasile Dan Marchiș:Poezii

 ȚEL

Nu știu ce am ajuns
prin faptul
că îl văd pe Dumnezeu
făcându-se că nu mă vede
dar trăiesc speranța
prin faptul că
Tatăl Ceresc
s-a oprit în fața mea
prin mirarea
că am înlăturat gardul
ce ne-a despărțit
și am pus în loc
o virgulă…
----------------------------------
Între Dumnezeu și om
se pune
doar virgulă
nu altceva…

BIO METAFORIZARE EXTREMĂ

De secetă mă arde soarele în acest anotimp înșelător
ca unicele plante: urzicile, ce cresc
de dorul minunilor.
În acest context și Dumnezeu poartă o teamă:
să nu-l ia minunile înainte.
Dacă va face minuni cu urzici....
Aceasta ar fi preîntâmpinarea foametei
că fac eu vrăji cu urzici...
Acum să vedeți cum se vor săvârși în același timp
vrăji și minuni.
Aici e finala concursului de mirări.
Dumnezeu cu minunile, eu cu vrăjile,
dăm peste cap binecuvântările,
descântecele, complimentele și canoanele
în meniuri cu urzici amestecând datinile cu fanteziile...
Aceste plante universale se leagănă în vânt
de parcă șuieră a răspuns așa:
”Acum să te vedem...!!!
Tu pe noi sau noi pe tine
te vom bio metaforiza cu porii noștri urticari și iritanți....
Sau prin pact ne vom ”urzicomeni” în comun…!”
Ce pot spune decât că rămân mut pe moment,
ca un cântăreț care nu are altă soluție mai sinistră
pe timp de secetă
decât să cânte în frunză de urzică…
La cine să fac un memoriu în acest sens?
Să scriu destinului? Muzei?
Dacă ar ști măcar muza ce scriu!
Pe când rosteam toate acestea,
muza m-a împresurat astfel?
”Ce tot îndrugi acolo?
Ce să-mi scrii mie pe seceta asta?
Dacă Dumnezeu te inspiră direct ce să scrii,
ce aștepți de la mine?
Scrie...!!!
Eu sunt trimisă doar ca arbitru!”