n-am rătăcit pe străzi aidoma cărăbușilor orbi
care-și caută un cuib pentru lumina pierdută
și chipul cu care am privit ziua cea nouă
nu s-a tulburat de grimasa uitării
și toate lucrurile în care am crezut
au rămas la locul lor
ca niște păsări surprinse în plin zbor
de fulgerul orbitor al unui laser
iarna aceasta a fost îngăduitoare
cu pielea mea rebelă
cu inima mea care așteaptă și acum
sunetul acela inconfundabil
care să-i spună că iertarea vine oricum
chiar dacă nu mai există zăpadă
2. Teama de mâinile roșii
ale acestei viziuni
când ai vorbit lângă morții tineri
o întâmplare ca o frânghie căzută pe cărare
acolo începe o milă uriașă
din care cresc semințele pe întuneric
dar noi ducem pe tălpi și în case
acest adevăr al celor plecați departe
și zilele încap într-o nucă fierbinte
care se lovește mereu de un zid anonim
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu