Anatol Covalli: De neînvins

Deşerturi? Nu mă sperii.
Nisipuri? Nici că-mi pasă.
Veghez doar ca în casă
să nu-mi intre mizerii
ce sunt în jur puzderii.
Nepăsător mă lasă
şi ceaţa grea şi deasă
de la mijlocul serii.

E frig? Ei şi ce dacă.

Am să aprind în mine

pădurile-mi virgine

şi frigul o să treacă.

Speranţele se-neacă

în lacurile-alpine?

Le fac să fie-albine

şi eu devin prisacă.

Încearcă cruda soartă
să-mi fie împotrivă?
Găsesc eu o eschivă,
o-ntredeschisă poartă.
Destinul nu mă iartă
şi-mi dă câte-o derivă?
M-agăţ de-o perspectivă
şi-l pun să facă artă.

Nu poate să mă-nfrângă

nimic din lumea asta!

Pot face ca năpasta

de propriu-i rău să plângă.

Vor mulţi să mă constrângă,

dar îi desfid c-o vastă

speranţă-entuziastă,

ce-n veci n-o să se frângă !