Gherase Laurențiu Cristian: Demon 2

Aș fi vrut să dorm dar unde să mai dorm când glasuri cântă,

Auzindu-vă cum plângeți... vai, cu inima-vă frântă,
C-unul pleacă altul vine, șușotind de alții, unii,
Că-s nebunul ce vă face de rușine-n fața lunii.
Dar uitat-ați că odată v-am scăpat de grele hamuri,
Ascunzându-vă-n adâncu-mi, cum știut-am, printre ramuri
Și acum dup-o decadă, netezindu-vă cărarea,
Mi-ați luat de sub călcâiu-mi, vântu-mi, ceru-mi... munții, marea...
Voi ce plângeți fără lacrimi, neputând avea destule,
Stând în roiuri de abisuri, fără praf printre pendule,
Ia treziți-vă, căci astăzi râd toți demonii de mine
C-am ales să dorm o vreme... și nu știu de-am ales bine...
***
Sunt în sânge, animalul ce din pântece te sfarmă,
Sunt o fiară fără suflet, ce te mușcă fără larmă,
Sunt acel ce cade-n tine în furtuni de mări de gheață,
Sunt acela ce te lasă, făr' să simtă, fără viață.
Animalul ce te curmă cu atâta bucurie,
Sunt acel ce te mănâncă, nelăsând în farfurie,
Nici o lacrimă de care să-ți agăți o răsuflare...
Sunt acel ce te omoară și-ți aprinde-o lumânare,
Nu să-ți poarte grija-n astre, ci și-n astre să te ardă,
Nu cumva să las o umbră de durere să se piardă.
Sunt un monstru rupt din smoala unde nimeni n-ar s-ajungă,
Căci nu știu dureri mai sumbre alte suflete, să plângă.
Sunt o bardă ce se-nfige nu în trup ci-ntr-a ta rază,
Când vedea-vei cum te taie, bezna-n inima-ți să cază.
Să nu aibă nebunia-ți, gând, 'napoi, de-a te aduce...
Pregăti-voi, de s-o-ntoarce, sufletelor tale, cruce.
Să le ard pe toate-acelea ce-au trecut, adânc, prin trupu-ți,
Să nu știi, privind în tine, care-i Sinele-n tu Însuți.
Și când vrei a-ți pune, peste... praf, pământ ori clisă moartă,
Să-nțelegi ce dulce-i moartea și ce crudă-i sumbra-ți soartă.
Căci făcut-ai grea, greșeală de-a cerca să-mi calci nebunul,
Neștiind că prin abisu-mi, mii de demoni zac într-unul.
Și trezitu-l-ai din somnu-i, tocmai pe acela care,
N-a văzut decât prin ochii-mi o fărâmă de culoare.
Șezi, șopârlă, calcă-ți mersul! Sunt ce n-ai văzut vreodată...
Peste marea-mi blestemată n-ai să-mi umbli niciodată!
Sunt atât de gol și rece... dar sunt plin de beznă cruntă...
De te crezi stăpân pe sine... hai, încearcă de-o înfruntă!
***
Vă numiți voi, demoni, unde? ...Visători... naivi, spre astre
Și uitați cine făcut-a drum spre visurile noastre?
Mă certați acum... (Nebunul, uite-l cum atât se plânge...)
Dar mă scoateți ori de câte ori vedeți un strop de sânge...
Nu mai bine, cât mă hodin, să vă las puțin să plângeți?
...Să vă văd din urma voastră, cum visările vă strângeți...
Bate-v-ar norocul, dară... c-am ajuns și eu la rându-mi...
Să mă-mbăt de boala voastră, foc, din astrele-vă, bându-mi...