Nicolae Nistor: Toamna frunzelor noastre!

să-ți povestesc la ureche despre
ultima toamnă
în care nu a murit nimeni
doar unul căpos care ne-a păcălit
Imposibil să crezi că frunzele noastre
mai trăiesc chiar dacă dansează
ajutate de vânt
ți-am șoptit despre o toamnă
în care nu a plâns nimeni
poate pe ascuns
o complicitate în care iubirea
își face de cap tăvălindu-ne
ți-am spus despre noi
despre anotimpul nostru
un cadou ca ultima țigară
înainte de călătoria noastră
într-o altă fericire
fără oboseala trupului
să putem dansa în voie
și o parte din frunzele noastre
să înflorească în parcul în care
ți-am șoptit despre prima zi
în care ne vom iubi
ce caldă era toamna ochilor tăi
în care m-am privit o viață
și cum mă rog să mai rămânem
în următoare viață
să-ți povestesc la ureche
ce vom pierde amândoi
ar fi o ploaie de lacrimi după noi
atunci te voi minți
în fiecare dimineață să te văd zâmbind
până atunci când aleea noastră
se tânguie viscolind