Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Valeria Pastiu-Gușeilă:Cumpăna lumii e mișcată


Pe drumul care-l trecem prin noi cu îndrăznire
din fiecare anotimp – un loc am vrea pentru zidire.
*
Pătrund în toate câte-s la-ndemână
și iată-mă, ca o rebelă cadână
culegând miresme de amurguri cu furtună :
Mult spui rostind cuvinte simple :„lună”, „seară”
în nopți de vară sub a miresmelor povară;
Mult spui rostind: „ octombrie și coșul de fructe pe ales
grădina tulburată de propriul ei cules” ;
Mult spui rostind: „noiembrie și para cea din urmă,ca de miere
țânțarul, scorpionul și ultimele zile de plăcere”;
Mult spui rostind:„ce-o să-mi pot cumpăra oare din Târgul de Crăciun -
ceva mai mult decât o prăjitură cu magiun?”
Merg ceasurile și bătaia lor ritmică ne înspăimântă -
cine cu cine se mai ia din nou la trântă?
*
Azi rana vorbei sângerează adânc, spre lumi exterioare
să ne-amintim și –acel panseu atât de-amar, ce stă să ne doboare:
„ Lumina este-o față a lumii
iar întunericul o alta.
Cântarul greu al Marelui Stăpân
pe-un talger larg poartă lumina
pe celălalt doar întuneric.
Cumpăna lumii e mișcată
când către-o parte, când spre alta.”
Astfel e-n lume acum - un câmp al disperării sub molima puterii
printre incertitudini cu susul în jos se construiesc imperii.
La fel e-n și țară la noi - carnaval crud de mizerii
altar și rușine sub mantii de cuvinte hilarii.
Altminteri, lumină din lumină …suntem cu toții
viața își urmează ritmul sub simfonia morții.
Și totuși, sus, jos și pretutindeni, lumina, larga zare
schițează fluxuri noi –renăscătoare.

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10