Am intrat în casa aceea frumoasă,
cu faţadă sudistă-n lumină ca-n ochii lui Kinte,
eram pe insula rinocerilor mici de grădină cuminte,
de mână cu Marcel Proust în forma sa tristă
- lebădă carnivoră ca și floarea
din pieptul gol al amfitrionului,
cavaler negru cel mai fără de prihană care există.
cu faţadă sudistă-n lumină ca-n ochii lui Kinte,
eram pe insula rinocerilor mici de grădină cuminte,
de mână cu Marcel Proust în forma sa tristă
- lebădă carnivoră ca și floarea
din pieptul gol al amfitrionului,
cavaler negru cel mai fără de prihană care există.
„Bine muriși, mă!”
mi-a strigat din spatele său locotenentul Cel Kel într-o parte,
îmbrăcat ca la carte,
în cal de ocară sau de bătaie în uşă
cu rânjetul tras peste gură, mănuşă:
„N-ai alt loc de întins cuvintele tale jilave
la uscat n-ai găsit altă limită zen a suficienţelor crase
la mine pe strasse
umblu doar eu în Arca lui Noe
şi cu Dumnezeu
dacă și când îi dau voie”...
mi-a strigat din spatele său locotenentul Cel Kel într-o parte,
îmbrăcat ca la carte,
în cal de ocară sau de bătaie în uşă
cu rânjetul tras peste gură, mănuşă:
„N-ai alt loc de întins cuvintele tale jilave
la uscat n-ai găsit altă limită zen a suficienţelor crase
la mine pe strasse
umblu doar eu în Arca lui Noe
şi cu Dumnezeu
dacă și când îi dau voie”...
Continuarea și profilul autorului aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu