Ileana Popescu Bâldea:Scrisoare din partea cealaltă a lumii VII

Nu ți-am scris de multă vreme, Hanny. Cred că e noapte. Am aruncat toate ceasurile prin nori. Să văd dacă voi ajunge înaintea timpului, acolo unde trebuie. Să văd dacă pot să fac ceva în sensul ruperii firescului. Am dubii, însă. În momente de răgaz privesc spre voi. Cât de fericiți sunteți, așa, existând la suprafață! Aș vrea să ies din acest hiat sau marsupiu de timp și să-i strâng de gât pe toți cei care declamau cu certitudine că este bine să trăiești… profund. Câtă eroare, dragul meu! Când te judecam, nu trecusem prin experiențele care mi-au deturnat convingerile. Cum aș vrea să pot fi ca voi, să mă întorc eu, îmbrăcată în alt eu. Dar, știu că este cu neputință. Din loja aceasta, printr-o minune aș putea reveni doar până la momentul despărțirii de voi. Ar trebui să ajung dincolo de mama pentru a intra în vertebrele voastre. Zilele trecute am răsfoit câteva partituri vechi. Le-am cântat în minte, aici nu ne lasă să atingem clapele. Și-am recitit câteva poeme. Gândesc că am greșit mult, implicându-mă în fel și fel de activități și sentimente generatoare de tristețe - știi, era de ca și cum o căutam pentru a mă hrăni cu ea. Simți că scriu ca o muscă? Sunt atâția pereți în jur! Uneori mă opresc în câte-un colț și încerc să privesc drept. Și văd căsuța aceea amărâtă, cu prispă și rama ferestrelor din lemn împărțită în pătrățele. Departe, se zărește lacul și barca noastră cu povești - eu, în baston, urmărind-o cu privirea să fiu sigură că vei veni teafăr. Tu nu ai fost niciodată acolo, o știi doar din... Am lăsat pe măsuța din living toate caietele mele, multe stick-uri și, undeva, sub un tabloul cu ghețari, cred că a mai rămas abur cât de încă o poveste. Ai grijă de ele, Hanny, înțelegi ce vreau să-ți spun! Îmi pare rău! Aș vrea să fi putut fi ca voi. Nu știu dacă ne-am fi întâlnit, astfel, dar știu sigur că nu aș fi ajuns aici. În jurul meu sunt grămezi de tot felul. Dar, cea mai mare este cea cu singurătate. Și marsupiul acesta de timp strânge, fără să-mi poată spune dacă pietricelele albe pe care le las în buzunarul lui vor fi suficiente pentru a nu te rătăci și tu… Dacă mâine va fi zi(voi afla, cumva) îți voi scrie despre oamenii din jur și alienările lor. Sunt atât de triști, Hanny! Nu, ei nu seamănă cu tine. Dacă ar fi fost așa, nu erau acum, aici…