Cu sănătatea nu te joci. Dar, sănătatea ține de ordine, igienă, bun-simț, răbdare, profesionalism. Și, indiferent de situație, de un cuvânt bun. Și chiar de un zâmbet. Care poate transforma tristețea, durerea, căderea morală în optimism. Speranță. Credință. În miracol. De obicei, sunt: forfotă, zgomot, vociferări, văicăreli, gemete, răbufniri... O atmosferă care te încarcă și cu poverile celorlalți, în concordanță cu numărul de fețe triste, de situații depășite.
Mese chirurgicale, scaune, cărucioare, dulapuri, chiar și aparate de aer condiționat depozitate pe coridoarele reci, meschine, răsunătoare, cu un ecou impardonabil, persistent încă vreun sfert de oră după ce părăsești infernul. Un medic iritat întreabă brusc, deschizând ușa cabinetului: ce-i aici?! Babilon. Îi răspund cu privirea. O doamnă ar vrea să facă ordine într-un cabinet încuiat și întreabă de o oră, pe fiecare asistentă, de la fiecare cabinet: ai tu cheile?! O toacă bătând în timpanele deja vraiște...
Copii care nu mai au stare. Se frichinesc, vorbesc vrute și nevrute, turuie întruna ba chiar intră în vorbă neîntrebați. Le răspunzi, ei găsesc motiv să povestescă. De-ale lor. Copilărește. E cumva bine, te mai scot din amorțeală, plictis și nervozitate, dar până la urmă reușesc să deranjeze. Prin pereți, chicotelile sapă ascuțit. Nervozitatea e în aer, planează deasupra tuturor…
La urma urmei, nimic nu mai e gratuit. Aproape că și cuvintele costă. Și orice ai spune ori ți se spune este contorizat undeva de către cineva. Viața costă!
Cozile sunt în continuare interminabile, programările sunt întârziate mai rău decât mersul trenurilor. Pereții, mozaicul, pătrățelele de faianță, mirosurile, fie de cabinet, fie de grup sanitar, toate-toate trădează trecerea a milioane de suflete bolnave, râncede trupuri, agonice și vechimea (și prin urmare deteriorarea) unui spațiu care aproape că nu mai are nimic din cerințele firești și care se impun unei astfel de instituții pentru viață.
E bine să nu ajungi pe aici, dar, cred că nu e om care să nu fi intrat vreodată într-un astfel de loc, poate și numai pentru a vizita o rudă, un prieten, un coleg, pe cineva din viața sa care nu a putut ocoli staționarea aici. Fie doar și pentru foarte puțină vreme!
O astfel de experiență spune mult. Și te schimbă. Dar, după cum afirma Cicero, tot ce se întâmplă după o lungă aşteptare e mai uşor de suportat!
Mese chirurgicale, scaune, cărucioare, dulapuri, chiar și aparate de aer condiționat depozitate pe coridoarele reci, meschine, răsunătoare, cu un ecou impardonabil, persistent încă vreun sfert de oră după ce părăsești infernul. Un medic iritat întreabă brusc, deschizând ușa cabinetului: ce-i aici?! Babilon. Îi răspund cu privirea. O doamnă ar vrea să facă ordine într-un cabinet încuiat și întreabă de o oră, pe fiecare asistentă, de la fiecare cabinet: ai tu cheile?! O toacă bătând în timpanele deja vraiște...
Copii care nu mai au stare. Se frichinesc, vorbesc vrute și nevrute, turuie întruna ba chiar intră în vorbă neîntrebați. Le răspunzi, ei găsesc motiv să povestescă. De-ale lor. Copilărește. E cumva bine, te mai scot din amorțeală, plictis și nervozitate, dar până la urmă reușesc să deranjeze. Prin pereți, chicotelile sapă ascuțit. Nervozitatea e în aer, planează deasupra tuturor…
La urma urmei, nimic nu mai e gratuit. Aproape că și cuvintele costă. Și orice ai spune ori ți se spune este contorizat undeva de către cineva. Viața costă!
Cozile sunt în continuare interminabile, programările sunt întârziate mai rău decât mersul trenurilor. Pereții, mozaicul, pătrățelele de faianță, mirosurile, fie de cabinet, fie de grup sanitar, toate-toate trădează trecerea a milioane de suflete bolnave, râncede trupuri, agonice și vechimea (și prin urmare deteriorarea) unui spațiu care aproape că nu mai are nimic din cerințele firești și care se impun unei astfel de instituții pentru viață.
E bine să nu ajungi pe aici, dar, cred că nu e om care să nu fi intrat vreodată într-un astfel de loc, poate și numai pentru a vizita o rudă, un prieten, un coleg, pe cineva din viața sa care nu a putut ocoli staționarea aici. Fie doar și pentru foarte puțină vreme!
O astfel de experiență spune mult. Și te schimbă. Dar, după cum afirma Cicero, tot ce se întâmplă după o lungă aşteptare e mai uşor de suportat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu