Viorel Boldiș:Încă sper

E toamnă mai mereu în viaţa mea,
Anii se scurg, când repezi, când posaci.
Cad versuri din mine, şi n-aş vrea,
Ca frunzele uscate din copaci.

M-anin de crengi, firav şi veştejit,
Un cuc acolo, uitat în toamna lui.
Măcar atâta ştiu, că am iubit
Şi n-am dat socoteală nimănui.

Greşeli? O mie poate am făcut.
Păcate? Nici număr nu mai au.
Dar ştiu un lucru, am făcut ce-am vrut,
Căci nimănui eu socoteală dau.

E toamnă mai mereu şi stau să cad,
Putreziciunea lumii mă doboară.
Dar versuri n-aş fi scris de-aş fi fost brad,
Şi nici n-aş fi simţit frigul de-afară.

Simt vântul şuierând, mă înfior,
Şi versurile-mi tremură sub piele.
Mă desfrunzesc de ele şi mă dor,
Rămân copac uscat, bun de surcele.

Sau, cine ştie, poate s-a-mbuna
Şi toamna asta plină de mister.
Îmi pare că aud în carnea mea
Cum freamătă un mugur. Încă sper.

(sursa, ‎Viorel Boldis‎ în Teodor Dume - Extemporal liric)