Festivalul Internaţional al Aforismului, desfăşoarat la Tecuci, a ajuns la ediţia a III-a, și s-a desfășurat joi şi vineri, 3-4 octombrie 2019
Manifestarea, iniţiată de scriitorul tecucean Vasile Ghica, a fost găzduită de sala Ateneu a Fundaţiei „Pelin”. Oaspetele de onoare al festivalului a fost renumitul scriitorul francez François Vaucluse, traducător, profesor la Universitatea Sorbona. În prima zi, de la ora 16,00, s-a programat un recital de aforisme, desene şi muzică al elevilor tecuceni. A doua zi, 4 octombrie întâlniri în şcoli cu elevi şi profesori, ocazie de dialog şi de recitaluri de aforisme. După-amiază a avut loc două lansări de carte şi un colocviu cu participarea unor scriitori cunoscuţi. A urma apoi un recital de pian, un „turnir al aforiştilor” şi, evident, Gala premiilor. Ionuț Caragea,câștigătorul trofeului ediției a II-a (2018) a prezentat Antologia de aforisme apărută la Edițions Stellamaris,France, iar Daniela Toma a prezentat o altă antologie Indentități apărută în 2018.
Ionuț Caragea: "La editura Stellamaris din Brest ( Franța) a apărut o antologie a aforismului românesc publicată în limba franceză: "Aphorismes roumains d'aujourd'hui". Lucrarea are 228 de pagini și cuprinde în jur de 1700 de aforisme scrise de 40 de autori români contemporani."
Ionuț Caragea: "La editura Stellamaris din Brest ( Franța) a apărut o antologie a aforismului românesc publicată în limba franceză: "Aphorismes roumains d'aujourd'hui". Lucrarea are 228 de pagini și cuprinde în jur de 1700 de aforisme scrise de 40 de autori români contemporani."
Câștigătorul Marelui premiu de la această ediție (a III-a) a fost Comșa Pompiliu
La primele două ediţii ale festivalului tecucean, au fost acordate premii scriitorilor din România, Republica Moldova,Franţa, Italia, Israel, SUA, Canada. Ediţia de debut a fost onorată de Naji Naaman, scriitor libanez, „manager cultural de talie universală”, iar a doua ediţie l-a avut ca oaspete pe academicianul Nicolae Dabija.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu