Grigore Vieru: medalion

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica Moldova - d. 18 ianuarie 2009, Chişinău) a fost un poet român originar din România, care a locuit în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, ulterior Republica Moldova. Grigore Vieru s-a născut într-o familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru.

A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.
A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii ”Scînteia Leninistă”.

În 1960 se căsătorește cu Raisa, profesoară de română și latină, împreună avînd doi copii: Vieru-Teodor și fiul mai mic - Călin.

A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În 1964, publică în revista Nistru poemul "Legămînt", dedicat poetului Mihai Eminescu.

În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române.

La împlinirea vîrstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii.

În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac", iar 3 ani mai tîrziu este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.

La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.

Bustul lui Grigore Vieru, Aleea Clasicilor, ChișinăuBustul lui Grigore Vieru, Aleea Clasicilor, Chișinău
Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chişinău, în cimitirul central din strada Armeană. La înmormîntare au asistat cîteva zeci de mii de oameni. Chişinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporţii de la înmormântarea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ţinînd un moment de reculegere.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Cruce.
Cîteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi și Buzău poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naştere, a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor din Chişinău.

SCRISOARE DIN BASARABIA

(fragment)

Cu vorba–mi strâmbă și pripită
Eu știu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat și grai și pită
Și-ai năvălit pe-al meu pământ.

În vremea putredă și goală
Pe mine, frate, cum să-ți spun,
Pe mine m-au mințit la școală
Că-mi ești dușman, nu frate bun.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot și prea târziu,
Mi-e dor de voi și vă sărut.

Credeam că un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluțit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga –
Ce tare, Doamne, - am fost mințit!

Cu pocăință nesfârșită
Mă rog iubitului Isus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate, - am spus.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot și prea târziu,
Mi-e dor de voi și vă sărut.

AFORISME

Cântăriți sufletul și veți afla greutatea gândului.

Doina este forma sublimă a suferinței omenești.

Adevăratele tristeți sun trei: de maică, de cel drag și de muzică; restul sunt păreri de rău.

Ne retezaseră limba din gură, ne scoseseră ochii, ne astupaseră urechile. Ne lăsaseră numai saliva din gură. Și nu i-am scuipat.

Un om nu este nici mai bun, nici mai frumos în cuprinderea zvâcnitoare a Universului decât un pom înflorit pe deal.

Dacă ești mândru, atunci vei suferi, iar dacă nu ești - atunci nu prețuiești nimic.

Omul dacă ar trăi nu 70, ci 700 de ani, s-ar urca lui Dumnezeu în cap...

Nu există un viitor care ar avea răbdare să-i aștepte pe oameni.

Fiecare zi are parfumul și miasmele ei, plus mirosul sudorii care justifică prezența omului în mijlocul clipei ce ni s-a dat.

Dormindu-ți somnul, taina ți-o dormi.

Nu vreme - singurătate nu-mi ajunge.

Acolo este cea mai cumplită sărăcie unde cartea moare în brațele pâinii.

Dacă am un scop, merg hotărât spre el chiar dacă îl văd arzând în flăcări.

Robul de azi - un câine care păzește alt câine de alți câini cu mulți câini și ei.

Conducătorul de oști căruia îi place războiul trebuie făcut măcelar.

Nici religia nu a putut acoperi vreodată răutatea omului - întotdeauna i-au rămas afară ghearele.

Un om dedat singurătății nu este nici mai bun, nici mai rău ca ceilalți, este pur și simplu un om singur.

Răbdarea nu este scrisă pe nici un steag.

Sufletul rănit naște mărgărint.

Plecaseră toți peste Prut. Un singur profesor de română în tot satul nostru, un bătrân înțelept: proverbul.

Spun și înțelepții prostii, dar le mai selectează.

E bine să învețe un popor de la altul, nu este însă bine să învețe un popor pe altul.

Răbdarea este credința în forțele proprii.

Poezia trebuie să rușineze sufletul sărac, să-l pedepsească chiar.

Sunt două lucruri pe care un bărbat nu are dreptul să le piardă nici în cel mai urât vis: țara și demnitatea.

Este nedrept să învățăm copilul cum să moară pentru Patrie, înainte de a-l învăța cum să trăiască pentru ea.

Patria este neliniștea fericită a inimii mele.