Badescu Alexia: Versuri

    Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, 

în mâinile tale măiestre
un murmur pierdut de lume
e sufletul meu
poate că mâine va plânge încă o iluzie
moartea ei nu va aparține nimănui
nepăsarea își va face din nou culcuș în craniul meu hâd
de furnică latentă
dar acum
aici
suntem doi derbedei
ce uită de toate
ce uită de ei
născuți din sudoare și scâncet de zei
în brațele tale fecunde
îmi caut iertarea

***
da iubito știu
nu ți-am mai scris demult
nebunia noastră antigravitațională era ca apa pe marte
la capătul minții
ca lupul ce urlă a pustiu
a fost necesar doar un brânci
orgoliile noastre ascuțite la maxim călcau în picioare revolte cu iz de fecioare perverse
cu rânjete strâmbe
și-acum e târziu
da iubito știu
nu am fost prea romantic
nu flori nu perfuzii nu drame-nfășate în plastic
pledez vinovat
iubirea se temea de propria-i umbră
de propriul ecou
cântam ca și nero ascuns în fierbinți
la marginea romei urlam
sunt liber sunt eu
da iubito știu

***
domnișoara era mlădioasă era sublimă
avea zvâc avea spectru avea adrenalină
picioare unduioase ca nilul
sâni mai glorioși decât grădinile suspendate ale semiramidei
învățase tehnica îmbrobodirii alături de mama ei vrăjitoare
aruncase la gunoi secvențele din copilărie
podeaua de lut frigul lipsa de afecțiune le dăduse de pomană altor copii ca pe o moștenire amară
domnișoara ducea o viață glamour
gramatica mai scârțâia dar era vedetă pe sticlă
primea săptămânal cereri în căsătorie sfaturi inutile câte-o răstignire în scris și îndemnul proletar de a se duce la muncă
se simțea în largul ei în lumea asta de prădători fără suflu
dar uneori îi lipsea ceva
inima ei era fără un minut
albastrul nu i se născuse încă

Badescu Alexia