Valeriu Dg. Barbu: Respir

.Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri
respir
aerul începe la un milimetru de palma ta
de ochiul tău scrutând lumi care îmi vor rămâne necunoscute
în care aș vrea să pot fi lacrima de emoție

pășesc
asta o știu doar tălpile
probabil că oi fi având
ceva trage pământul ca pe un preș
în glumă
de asta râd așa
nu pentru că plutesc

sunt atât de fericit încât am ajuns pe tărâmul tristeții
de unde pot privi fericirea asta ca pe o promisiune
deși
teama că te pot pierde
sau ai putea fi atinsă de un alt bărbat, chiar din mine
mă înfurie
vezi?
sunt atât de gelos încât nici cel ce voi fi
nu ar avea voie să te privească
fără îngăduința mea prefăcută
cum că n-aș fi gelos

orb
văd lumina pe care doar eu o văd
radiind din suava ta alcătuire
și-mi vine...
și-mi vine să ies
la o bere cu băieții și să le zic
sunt mort
sunt altul
sunt orice
din ce nu m-a putut naște nimeni
așa ca tine doar cu un gest la întâmplare
o eșarfă peste umăr sau un surâs
nu știu...
m-ai născut și iată din clipa aceea
socotesc adevărata zi a nașterii mele

ating orice lucru pe care l-ai atins tu
și rana ori viața totuna
țâșnește în sus

ating pleoapa ta
și mă scufund ca o secure în carnea copacilor acestei păduri
căreia unii îi zic prezent
și iarăși mi-e teamă
cum numai buza unei securi știe

respir
până și umbra ta mă sufocă
va trebui să plec departe
măcar un milimetru
să pot în sfârșit
om
să te sărut

Valeriu Dg Barbu