Ciobanu Mihai, versuri

***** 1. Potecile

Ai săpat adânc în ţărâna pietrificată de iubire
Veşnică potecă
pentru a putea privi
eternitatea
Aşa cum noi construim biserici
Pentru a-l putea privi pe Dumnezeu în faţă
Cupola aceea,
nelipsita cupola - ascunde teribila lui privire
Privirea lui Dumnezeu,
Ca un ou ce se-nşurubează-n coloană
Prăvăliţi sub cupolă, aşteptăm
ca mâinile Tale să ne transforme-n fântână
ecou al privirii Tale eterne.

***** 2. Greşeala

Şi Dumnezeu greşeşte,
altfel de ce ar fi creat Paradisul ?
Iubirea are un sens,
iubirea nu poate fi stearpă
El a venit pentru a reclădi iubirea,
în fiinţa noastră trecătoare
Şi aşa şi-a răscumpărat Dumnezeu greşeala
Iubirea,
aşa cum ciutura pătrunde adânc fântâna
privire-adâncă ce devine faptă
prea-plinul fiinţei care se prăvale-n şoaptă
păcătuind
ca un izvor ce-şi taie cale adâncă
în munte
spre a se ivi ca un sărut în palida câmpie
unde mâinile noastre se termină în tunet
El e Marele Fluviu.

***** 3. Nelinişte

Fântâna aceea care aşteaptă tăcută în mijlocul câmpului

Buzele însetate ale unui melc

Poate că melcul acela care iese acum din fântână

Este casa lui Dumnezeu

Doar că el a uitat calea

Şi caută într-una fântâna aceea care este rana vie a lui Dumnezeu

Când melcul acela va auzi cum şuieră buzele Lui

pe trupul omului

Va deveni templu

Aşa cum eu aştept cu auzu-ncordat

Poate că eu sunt coarda din care s-a născut cuvântul,

chiar tunetul din care s-a născut lumina.