- Acela era un moment magic! O așteptam cuminte sub plapumă, în timp ce ea se mișca prin cameră cu o precizie de metronom. Așeza hainele pentru a doua zi ( ale mele, ale ei) pe marginea fotoliului, verifica ușa, stingea lumina. De aici încolo, urechile deveneau ochi și după sunetele din întuneric ( fâșâitul pijamalei, clik-ul de la încuietoarea sutienului) întrezăream ba un umăr, ba un genunchi, dansînd prin aerul ce se oprea în nările mele, repirația controlată încercând să ascundă exploziile și cutremurele ce-mi spărgeau diafragma. În fiecare dimineață aveam febră musculară și când la dușul din capătul holului îmi atingeam pectoralii, închideam ochii pentru câteva secunde( nu secundele alea în care apa te plesnește peste față și instinctiv îți aperi privirea ci aia prelungă, de visare) ca să văd-aud, din nou, umbra ei, înainte de a se așeza în pat. Se cuibărea ca un copil , făcându-se ghem pe partea ei de pat( întotdeauna la margine),auzeam cum își strecoară o mână sub pernă și cum cu cealaltă ridică pătura acoperindu-și capul. Stăteam nemișcat , prizonier în pielea electrocutată de așteptare știind că izbăvirea este foarte aproape. Apoi, încet, mâna ei plutea spre fruntea mea, se așeza ca un fluture ușor pe pelicula fină de transpirație( asta nu reușeam să controlez niciodată) și cu vârful degetelor pufoase, într-o mișcare scurtă , ștergea umezeala buclucașă ce mă dădea de gol. Când așeza palma (puțin apăsat) pe fruntea mea, în câteva secunde uitam tot ce mă cutremurase, adormind ca un nou născut proaspăt îmbăiat. - spuse bărbatul masiv, trecându-și nervos degetele prin pletele rebele.
-No! Erai tânăr și prost! Erai îndrăgostit, amice! Credeam că ți-a mai venit mintea la cap, dar tot așa ai rămas! Măi băiete, bagă în sfârșit la cap! Femeia nu e, cum zici tu, lumină și energie! Astea-s basme pentru poluție juvenilă și tratament pentru coșuri!- zise cu un ton voit superior, celălalt, tăind meticulos friptura aburindă.
- N-ai înțeles nimic...oftă primul. Există clipe care te urmăresc toată viața și nu ai ce face, trebuie să înveți să conviețuiești cu ele, zi de zi. Ce știi tu? Nu am fost îndrăgostit! Pe ea am iubit-o!- spuse apăsat și cuvintele căzură ca o ploaie de funingine peste farfuria neatinsă din fața lui.
- Hai că ești figură! Ce bărbat ești tu? Patetismul ăsta e pentru idealiști! Doar știi ce a pățit idiotul ăla de Dănuț dintr-a zecea! Și ăla bătea câmpii! Filozofia l-a dus la spânzurătoare, că prostul s-a amorezat de o fufă din cartierul lui. Aia avea numai poezii în cap, de- l făcu-se pe al nostru să umble ca năluca pe străzi. În loc să și-o tragă, au întins coarda ca proștii, visând la cai verzi pe pereți ! Amice! Cam pe acolo te duce nărozia asta a ta, pe care o povestești de atâția ani! Măi omule, eu chiar am nevoie de tine la firmă, întreg la bibilică! Unde mai găsesc eu un partener care face machete publicitare atât de bune și pe bani așa de puțini?- spuse zâmbind șmecherește bărbatul elegant, tamponându-și discret gura cu șervetul de pe masă...Dragoste, iubire, tot aia!- continuă. Dacă vrei să ții o dizertație despre hărți emoționale, n-ai decât! Te ascult, chiar dacă azi aș fi vrut să vorbim despre afacerile noastre. Mie îmi place cum povestești și poate o pauză ne-ar prinde bine. Faci ce faci și te întorci la chestia asta! Nu am ce face! Trebuie să te ascult! Și la ce sunt buni prietenii? Să asculte, nu? Mă! Te și ajut! Unde tu dai chix, eu acționez!- nazaliză malițios.
-Nu știu de ce îți spun toate astea...Ești incapabil să mai vibrezi...șopti ca pentru sine, celălalt .
-Ba da! Și încă cum! Între coapsele fierbinți ale tuturor Evelor!- îl întrerupse primul, tachinându-l.
Bărbatul masiv își aprinse nervos o țigară și după ce trase cu nesaț câteva fumuri, îl privi îndelung.Vru să spună ceva, dar se răzgândi. Ridică mâna spre chelnerul ce îi privea atent , făcându-i semn că dorește să plătească . Celălalt reacționă imediat ,făcându-i semn chelnerului cu înțelesul de amînare.
-Regret! Sincer îmi pare rău!- întări. Nu credeam că ai să te superi. Metoda asta ține la toți" suferinzii", dar tu...tu ești același...Sinucigașule!- zâmbi strâmb. Nu te-ai schimbat...și ca să fiu sincer, așa un pic, te invidiez. Uite că am și o latură bună! Recunosc că sunt mistreț!- spuse râzând.
Celălalt se încruntă, uitându-se într-o parte.
-Gata! Sunt serios!- coborâ vocea bărbatul mucalit. În definitiv te vreau așa cum ești și neapărat, tot prieten. Hai! Spune-mi despre minunea aia care te adormea!
Bărbatul tăcea. Chelnerul goli scrumiera din fața lui, se uită la farfuria neatinsă și plecă fără nici un cuvânt. Celălalt, sorbi gânditor din paharul de vin, privindu-și partenerul de afaceri și prietenul din copilărie, prin transparența paharului. Acesta părea dus pe altă lume. Doar cuta săpată adânc între sprâncene spunea ceva despre gândul pierdut înăuntrul lui.
- Ți-am zis că nu pot dormi de la o vreme.- zise într-un târziu. Nu găsesc nici un motiv plauzibil pentru ceea ce mi se întâmpă. În general lucrurile sunt ok. Știi! Anca e o femeie pe cinste. O respect și țin foarte mult la ea. Normal că nu mai ard ca la început, dar nu aș răni-o pentru nimic în lume. Nu sunt bolnav...și totuși...Seara când mă pun în pat, se face un gol pe lângă mine ce mă absoarbe, mă micește. E ca o implozie, nedureroasă, dar lentă, ca o cădere în gol dintr-un coșmar realist. Are gust această stare. E amară. Chem somnul după ce o pup pe Anca de noapte bună, dar pleoapele mă ustură la închidere. Le strâng cu bărbăție să nu se deschidă. Asta funcționează, dar în întuneric văd haloul acela,mișcându-se prin cameră de parcă ar căuta ceva. La început, acum vreo câteva luni, îmi era teamă să nu observe Anca. Apoi am realizat că e o nebunie. Nu avea cum să o vadă. Ea venea din trecut. Era în mintea mea...în inima mea. Într-o seară i-am povestit Ancăi de săptămâna aia când am împărțit camera studențească și de convenția pe care am avut-o. Cum am hotărât că putem fi camarazi de război în lumea facilă a sexelor, demonstrând că o prietenie adevărată nu are nevoie de carne. I-am povestit de liniștea pe care mi-o inducea prezența ei și despre palma aceea răcoroasă care îmi aducea somnul. Atunci, Anca, a întins palma spre fruntea mea, încercând să repete gestul, dar eu m-am crispat instinctiv. În noaptea aia, Anca a plâns pentru prima oară și tot pentru prima oară m-am simțit un nemernic. - spuse,înșirând cuvintele ca mătănile în mâna unui sihastru în timp ce rotocoalele de fum se îndreptau spre tavan.
- N-ai dorit-o nici o secundă?- întrebă celălat după un timp.
- Nu!... Nu cred !... Poate în prima seară când a apărut de la duș cu părul umed, cârlionțat șugubăț pe frunte, dar aveam un pact și mi-am refulat dorința. Am realizat asta în una din seri când Ancăi i s-au dilatat pupilele în felul acela special, a dorință, dar și-a mascat pornirea într-un suav-" noapte bună, iubitule!"- În urmă cu ani, credeam că sunt bărbat, atunci așa trebuia, dar renunțarea aceea are efect de bumerang. Și nu pot face nimic! Asta e! Nu pot întoarce timpul! Mai grav e că am realizat că o iubesc. În nopțile lungi de nesomn , am clasificat sentimentele. Le-am găsit nuanțele. Le-am separat de orgolii. Am decantat pasionalul și am aflat că iubirea e calmă și liniștită, ca palma ei. Dar...acum e vorba de căsnicia mea, nu pot trăi duplicitar. Nu am mințit-o niciodată pe Anca. Dacă îi spun adevărul, o distrug. Dacă o mint, sunt un învins. ..Nu mai pot să o ating!...-i se frânse vocea.
Celălat bărbat se trăgea de ciocul bine ajustat, încercând să participe măcar prin gesturi, la zbaterile partenerului și prietenului de o viață. Ce să-i spună? Cum să-l ajute? Nici măcar nu îl înțelegea. Chelnerul goli scrumiera din nou.
- M-am întrebat dacă iubirea poate fi și datorie?- continuă după un timp celălalt. Toată ființa mea a strigat- Nu! Nu!- Și nu știu cum...a avut loc un transfer. Acum Anca e în locul ei și nu o pot atinge din cauza convenției, iar cealaltă, are un inel pe care nu i l-am dat niciodată, o văd cum aruncă un buchet de mireasă undeva intr-un hău... Ar trebui să fie soția mea...dar eu am o soție! Nopțile au urechi și-n semiumbră fâșâie o pijama, e și un duș cu o apă neagră ce îmi plesnește ochii ,îi închid, strâng tare pleoapele ca să -mi protejeze privirea, dar o văd și înăuntru, ca o lumină caldă ce-mi mângâie pupilele. Aștept în întuneric palma aceea care aduce somnul și ea vine...dar e foarte departe , nu poate veni pentru că Anca plânge. Tremur sub pielea mea speriat că pastilele de somn nu își vor face efectul și nu știu când e dimineață iar...
E o aiureală...dar asta simt.
Umerii lui se adunară ca de frig.
Celălat privea în gol.
Liniștea se lăți între ei ca o pată de ulei pe suprafața apei, separându-i pe maluri diferite.
-No! Erai tânăr și prost! Erai îndrăgostit, amice! Credeam că ți-a mai venit mintea la cap, dar tot așa ai rămas! Măi băiete, bagă în sfârșit la cap! Femeia nu e, cum zici tu, lumină și energie! Astea-s basme pentru poluție juvenilă și tratament pentru coșuri!- zise cu un ton voit superior, celălalt, tăind meticulos friptura aburindă.
- N-ai înțeles nimic...oftă primul. Există clipe care te urmăresc toată viața și nu ai ce face, trebuie să înveți să conviețuiești cu ele, zi de zi. Ce știi tu? Nu am fost îndrăgostit! Pe ea am iubit-o!- spuse apăsat și cuvintele căzură ca o ploaie de funingine peste farfuria neatinsă din fața lui.
- Hai că ești figură! Ce bărbat ești tu? Patetismul ăsta e pentru idealiști! Doar știi ce a pățit idiotul ăla de Dănuț dintr-a zecea! Și ăla bătea câmpii! Filozofia l-a dus la spânzurătoare, că prostul s-a amorezat de o fufă din cartierul lui. Aia avea numai poezii în cap, de- l făcu-se pe al nostru să umble ca năluca pe străzi. În loc să și-o tragă, au întins coarda ca proștii, visând la cai verzi pe pereți ! Amice! Cam pe acolo te duce nărozia asta a ta, pe care o povestești de atâția ani! Măi omule, eu chiar am nevoie de tine la firmă, întreg la bibilică! Unde mai găsesc eu un partener care face machete publicitare atât de bune și pe bani așa de puțini?- spuse zâmbind șmecherește bărbatul elegant, tamponându-și discret gura cu șervetul de pe masă...Dragoste, iubire, tot aia!- continuă. Dacă vrei să ții o dizertație despre hărți emoționale, n-ai decât! Te ascult, chiar dacă azi aș fi vrut să vorbim despre afacerile noastre. Mie îmi place cum povestești și poate o pauză ne-ar prinde bine. Faci ce faci și te întorci la chestia asta! Nu am ce face! Trebuie să te ascult! Și la ce sunt buni prietenii? Să asculte, nu? Mă! Te și ajut! Unde tu dai chix, eu acționez!- nazaliză malițios.
-Nu știu de ce îți spun toate astea...Ești incapabil să mai vibrezi...șopti ca pentru sine, celălalt .
-Ba da! Și încă cum! Între coapsele fierbinți ale tuturor Evelor!- îl întrerupse primul, tachinându-l.
Bărbatul masiv își aprinse nervos o țigară și după ce trase cu nesaț câteva fumuri, îl privi îndelung.Vru să spună ceva, dar se răzgândi. Ridică mâna spre chelnerul ce îi privea atent , făcându-i semn că dorește să plătească . Celălalt reacționă imediat ,făcându-i semn chelnerului cu înțelesul de amînare.
-Regret! Sincer îmi pare rău!- întări. Nu credeam că ai să te superi. Metoda asta ține la toți" suferinzii", dar tu...tu ești același...Sinucigașule!- zâmbi strâmb. Nu te-ai schimbat...și ca să fiu sincer, așa un pic, te invidiez. Uite că am și o latură bună! Recunosc că sunt mistreț!- spuse râzând.
Celălalt se încruntă, uitându-se într-o parte.
-Gata! Sunt serios!- coborâ vocea bărbatul mucalit. În definitiv te vreau așa cum ești și neapărat, tot prieten. Hai! Spune-mi despre minunea aia care te adormea!
Bărbatul tăcea. Chelnerul goli scrumiera din fața lui, se uită la farfuria neatinsă și plecă fără nici un cuvânt. Celălalt, sorbi gânditor din paharul de vin, privindu-și partenerul de afaceri și prietenul din copilărie, prin transparența paharului. Acesta părea dus pe altă lume. Doar cuta săpată adânc între sprâncene spunea ceva despre gândul pierdut înăuntrul lui.
- Ți-am zis că nu pot dormi de la o vreme.- zise într-un târziu. Nu găsesc nici un motiv plauzibil pentru ceea ce mi se întâmpă. În general lucrurile sunt ok. Știi! Anca e o femeie pe cinste. O respect și țin foarte mult la ea. Normal că nu mai ard ca la început, dar nu aș răni-o pentru nimic în lume. Nu sunt bolnav...și totuși...Seara când mă pun în pat, se face un gol pe lângă mine ce mă absoarbe, mă micește. E ca o implozie, nedureroasă, dar lentă, ca o cădere în gol dintr-un coșmar realist. Are gust această stare. E amară. Chem somnul după ce o pup pe Anca de noapte bună, dar pleoapele mă ustură la închidere. Le strâng cu bărbăție să nu se deschidă. Asta funcționează, dar în întuneric văd haloul acela,mișcându-se prin cameră de parcă ar căuta ceva. La început, acum vreo câteva luni, îmi era teamă să nu observe Anca. Apoi am realizat că e o nebunie. Nu avea cum să o vadă. Ea venea din trecut. Era în mintea mea...în inima mea. Într-o seară i-am povestit Ancăi de săptămâna aia când am împărțit camera studențească și de convenția pe care am avut-o. Cum am hotărât că putem fi camarazi de război în lumea facilă a sexelor, demonstrând că o prietenie adevărată nu are nevoie de carne. I-am povestit de liniștea pe care mi-o inducea prezența ei și despre palma aceea răcoroasă care îmi aducea somnul. Atunci, Anca, a întins palma spre fruntea mea, încercând să repete gestul, dar eu m-am crispat instinctiv. În noaptea aia, Anca a plâns pentru prima oară și tot pentru prima oară m-am simțit un nemernic. - spuse,înșirând cuvintele ca mătănile în mâna unui sihastru în timp ce rotocoalele de fum se îndreptau spre tavan.
- N-ai dorit-o nici o secundă?- întrebă celălat după un timp.
- Nu!... Nu cred !... Poate în prima seară când a apărut de la duș cu părul umed, cârlionțat șugubăț pe frunte, dar aveam un pact și mi-am refulat dorința. Am realizat asta în una din seri când Ancăi i s-au dilatat pupilele în felul acela special, a dorință, dar și-a mascat pornirea într-un suav-" noapte bună, iubitule!"- În urmă cu ani, credeam că sunt bărbat, atunci așa trebuia, dar renunțarea aceea are efect de bumerang. Și nu pot face nimic! Asta e! Nu pot întoarce timpul! Mai grav e că am realizat că o iubesc. În nopțile lungi de nesomn , am clasificat sentimentele. Le-am găsit nuanțele. Le-am separat de orgolii. Am decantat pasionalul și am aflat că iubirea e calmă și liniștită, ca palma ei. Dar...acum e vorba de căsnicia mea, nu pot trăi duplicitar. Nu am mințit-o niciodată pe Anca. Dacă îi spun adevărul, o distrug. Dacă o mint, sunt un învins. ..Nu mai pot să o ating!...-i se frânse vocea.
Celălat bărbat se trăgea de ciocul bine ajustat, încercând să participe măcar prin gesturi, la zbaterile partenerului și prietenului de o viață. Ce să-i spună? Cum să-l ajute? Nici măcar nu îl înțelegea. Chelnerul goli scrumiera din nou.
- M-am întrebat dacă iubirea poate fi și datorie?- continuă după un timp celălalt. Toată ființa mea a strigat- Nu! Nu!- Și nu știu cum...a avut loc un transfer. Acum Anca e în locul ei și nu o pot atinge din cauza convenției, iar cealaltă, are un inel pe care nu i l-am dat niciodată, o văd cum aruncă un buchet de mireasă undeva intr-un hău... Ar trebui să fie soția mea...dar eu am o soție! Nopțile au urechi și-n semiumbră fâșâie o pijama, e și un duș cu o apă neagră ce îmi plesnește ochii ,îi închid, strâng tare pleoapele ca să -mi protejeze privirea, dar o văd și înăuntru, ca o lumină caldă ce-mi mângâie pupilele. Aștept în întuneric palma aceea care aduce somnul și ea vine...dar e foarte departe , nu poate veni pentru că Anca plânge. Tremur sub pielea mea speriat că pastilele de somn nu își vor face efectul și nu știu când e dimineață iar...
E o aiureală...dar asta simt.
Umerii lui se adunară ca de frig.
Celălat privea în gol.
Liniștea se lăți între ei ca o pată de ulei pe suprafața apei, separându-i pe maluri diferite.
Ildiko Ș
Cioburi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu