Note de lectură, Savu Popa:Forța demiurgică a inimii

În urma lecturii volumului de versuri ,,Psalmi" de Radu Vancu, apărut anul trecut la editura Max Blecher, las și eu o scurtă analiză hermeneutică a unuia dintre poeme.

Forţa demiurgică a inimii

Un inedit experiment fotografic a fost realizat de către fotografa daneză Robin de Puy, împreună cu echipa sa, care au făcut o serie de portrete alb-negru, folosind pe post de lentilă, o picătură de apă! La prima vedere, pare un lucru absurd! Însă, ne vom întreba, cum a procedat fotografa? Simplu şi creativ. Camera foto a funcţionat prin intermediul unei picături de apă, care a fost plasată pe o farfurie de sticlă căptuşită cu teflon. Astfel, picătura şi-a păstrat forma sferică. Apoi, cu ajutorul unei oglinzi, lumina din faţa camerei este redirecţionată, filtrată prin picătura respectivă. Un senzor de 18 megapixeli înregistrează cadrul. Şi gata! Dacă introduci şi puţină electricitate în farfurie, picătura devine dinamică, maleabilă, se poate întinde, permiţând o şi mai completă focalizare asupra obiectului sau persoanei. În timpul lecturii poemelor din volumul ,,Psalmi", scris de Radu Vancu, apelând la calitate creativă, atribuită de către Umberto Eco lectorului implicat în textul citit, numit şi ,,intentio lectoris", am ,,adoptat" o astfel de tehnică fotografică, nu întâmplător. Textele în sine reprezintă documente ,,in-experienţiale" sau ale experienţei unui ,,misticism visceral", prin care poetul captează destul de fotografic, un univers umoral viu, dinamic, pulsatil, invoalat însă, pe care îl simţim sau resimţim prezent, ca parte integrantă a vieţilor noastre, mult timp după lectură. De altfel, textele volumului funcţionează, fiecare în parte, ca aceste ,,picături” care conţin un înveliş transparent, dincolo de care, cititorul poate pătrunde sau vizualiza o (i)realitate viscerală, alcătuită uneori, din instantanee insolite, filtrate printr-un filon mistic, demitizat, perceput printr-o dimensiune funambulescă, alteori, străbătută de accentele unui onirism hipnotic, persiflat, diminuat sau hiperbolizat suprarealistic, în cadrul căruia inima capătă o inaparentă autonomie faţă de celălalte organe, care gravitează în jurul ei. Inima poate conferi, nu neapărat sens, cât semnificaţie lumii exterioare, obiective, transfigurând-o estetic: ,,De acolo de unde mă aflam, de pe malul lacului personal, m-am lăsat cât mai pe spate în scaunul de plastic să o pot admira: nimeni nu trecuse vreodată mai eficient decât inima mea prin materie. Muşchiul ei însângerat dobora stelele & nebuloasele ca pe nişte popice. Se prăbuşeau în jurul ei constelaţii & galaxii, tot însângerate - mi-am întins cât am putut gâtul de acolo, de pe malul lacului - dar tot nu mi-am putut da seama dacă erau murdare de sângele ei sau de sângele meu ” Situaţia paradoxală a acestui prim poem rezidă din constituirea, în primul rând, a unui proiect utopic marcat la început, de încrederea în forţa demiurgică a inimii, nu atât, în a menţine, a genera viaţa, cât, în a nu se lăsa copleşită, anulată de frumuseţea lumii, a realităţii, ca punct sau linie de ,,plecare", de ,,înaintare", după cum afirma şi Wallace Stevens: ,,Realitatea este doar baza. Dar este baza de plecare.” Iar, mai departe, poemul continuă astfel: ,,Utopia mea personală a fost inima. Corpul: blândă anarhie de muşchi & colagen, comună primitivă de oase & ţesuturi – şi în centrul ei, neprevestită de nimic, ca toate marile catastrofe – inima & dictatura ei neînduplecată.”
Pe de altă parte, acest proiect utopic este deturnat, din pricina tensiunii semnificante sau (non)semnificante dintre zona de maximă efervescenţă energetică, aşa cum este inima, pre-văzută ca un ,,axis corpus" şi, totodată, o zonă ,,oicumenă", care este o zonă permanent locuită, prea-plină de experienţele personale sau scindările sinelui, iar la polul opus, s-ar afla acea zonă ,,anoicumenă", aflată în aparentă dezordine, lentoare, cum este cea a trupului, formată din ,,blândă anarhie de muşchi & colagen, comună primitivă de oase & ţesuturi". Care va fi punctul de convergență dintre aceste două zone? Va fi unul de distanțare sau de apropiere? Asta va trebui să descoperiți pe parcursul lecturii acestui volum. Cert rămâne faptul că, frumusețea lumii constă în puterea inimii de a ,,umaniza" cu o și mai mare forță contingentul amorf, în care se oglindește.