‎Vasile Ionac‎ :poveste singură

Poezia nu poartă salopetă.
e mereu în straie de duminică.
e ca și atunci când ieși la horă
și vezi o fată pe care vrei s-o întâlnești…

din câteva priviri și niște resturi de cuvinte,
încropești o veșnicie.
apoi, nu prea se știe de ce,
niște treburi pe care le vei uita imediat,
te ocupă câteva sărbători,
după care… cu nădejdi sporite,
mergi să întâlnești fata.

însoțită, săgetat de niște priviri de granit,
observi că ochii ei se ascund ca o vină.
și strălucirea aurei ei are altă culoare
și cuvintele pe care vroiai să i le spui
au îmbătrânit în tine…

rămân netrăitele amintiri,
ca o zester a unei vieți
pe care nu ai meritat-o:
asta e poezia!...

‎Vasile Ionac‎ 

17 gerar 2020