Mioara Băluță: fiilor mei

nu toate cuvintele sunt pietre
doar cele atinse vor cânta
și în cântecul lor luna tremură deja
singurătatea ei nu a ajuns
niciodată aproape de locul acela
dureros și intim
unde îndoit și împăturit poți vedea
în sfârșit cerul din inima întunericului

scriu și mă înfricoșez în scrisul meu
scriu și aceste cuvinte vă vor încerca dragostea
adevărul despre ea nu-l știe nimeni

doar ierburile care cresc nesigure
cunosc parfumul vocea
care se apropie să vă legene
cum se leagănă câteodată flăcările
deasupra locului în care e îngropată

o comoară