Țin
de ceva timp pe birou două florilegii a căror lectură m-a încântat la prima lectură
și asupra cărora mi-am propus să revin. E vorba despre volumele poetului Teodor
Dume: Ferestre spre marginea lumii și Când umbrele trec strada, ambele
apărute la editura Pim din Iași, în 2019. Am constatat că cel de al doilea se
bucură și de o versiune franceză, publicată recent de editura Stellamaris din
Franța, demers ce asigură poetului român o cotație aparte printre scriitorii
noștri.
Personal, am cunoscut
lirica acestui poet și publicist bihorean mai mult din paginile presei literare
românești, el debutând în revistele noastre de câteva decenii bune. Mai mult,
exegeți importanți s-au aplecat asupra creației sale, iar aceștia au avut încă
de la debut cuvinte de binemeritată laudă cu privire la poezia sa. ”Naș”
literar i-a fost distinsul critic român – Gheorghe Grigurcu -, cel care i-a
prefațat primele volume care au văzut lumina tiparului în anii 80 ai secolului
trecut. Actuală a rămas și azi remarca exegetului din Tîrgu-Jiu, când spune că: ”sufletul creatorului se descrie pe
sine, se surprinde în note, nu de puține ori acute, care ne obligă să ne oprim
și să subliniem”, despre ceea ce poetul a scris.
Și alți
exegeți importanți au subliniat cu multă sinceritate, chiar pulsând valoarea
liricii dumiene prin afirmații de genul: ”Teodor Dume este unul dintre stâlpii
poeziei contemporane, cu deschideri largi înspre sufletele cititorilor,
construindu-și cu migală, iubire și credință propriul drum”.Am citat din
prefața la volumul menționat, făcută de scriitorul Atila Racz din Dublin. /p.2/,
care îi prefațează cu multă căldură florilegiul: ”Ferestre spre marginea lumii”, reținând dimensiunea metafizică
a versurilor lui Teodor Dume; totodată, ela subliniat-o pe cea meditativă și
filosofică. De asemenea, remarcă exegetul faptul că poetul nu doar că ne stârnește,
ci ”ne cheamă într-un spațiu temeinic conturat, care nu demolează ci clădește,
vrea să rodească, nu caută, el trăiește, nu închide, încifrează, descifrează și
dăruiește, într-o sublimă spunere rostul și rostuirea, viața căutările din
spatele umbrelor, și atâta timp cât există umbre trăiește și făptura, obiectul
material care se supune existenței, viețuiește”.
Personal,
remarc cum poetul Teodor Dume simte nu doar propria-i umbră, ci și pe cea
trecută, așa cum se întâmplă cu ”Umbra de sub cruce”, cea de sub crucea
părinților săi, când ...lângă mormânt un capăt viu de rază/cu ancoră – o cruce părăsită -/din
când în când în noapte luminează/ cărarea mea de azi cu dor tivită/.
Umbra, teama,
zborul, tăcerea, clipa /cu zbaterea ei/ capătă dimensiuni lirice viguroase în
scriitura poetului Teodor Dume.Timpul este un autovehicul cu motor pe
lacrimi. Nu lipsesc gânduri cu valoare aforistică din poemele lui, încărcate
de spirit sapiențial. Fiecare /om/ are propria lui singurătate... Teama este
singura care/ îți condamnă ființa/ visul este un univers paralel ceea ce
face ca:Spațiul dintre tine și Dumnezeu/ devine finit. Aceasta fiind ”Ultima
șansă”.
Mirat constat
că doar în lirica Papei Wojtyla am întâlnit o smerenia atât de sinceră și de
rară, atunci când poetul de obârșie bihoreană spune:
înnod
durerea de cer și
clipele
una de alta
și
aștept cu smerenie
până
când
Dumnezeu
îmi va bate la fereastră
Ruga, care nu
i-a fost străină nici Eminescului, rugăciunea în sine este un vademecum pentru
poet, o forță deschizătoare de drumuri în viață: :
prin
rugă se deschide ziua
prin
rugă se deschide noaptea
prin
rugă se deschide cerul
prin
rugă se deschide inima
prin
rugă se deschide drumul
În poemul Lumina,
singura sosie a lui Dumnezeu găsim o constatare pe care miliarde de
credincioși timp de secole n-au formulat-o încă:
Dumnezeu
este bucata de pâine
pe
care religiile
și-o
împart
în
văzul luminii
Asupra celui
de al doilea volum, în care înstrăinarea este la ea acasă, în lirica poetului
Teodor Dume, voi reveni cu un alt prilej. Nu pierd însă ocazie de a semnala un
poem, care pe români ar trebui să îi doară: Sat aproape gol.
limba
de clopot
sprijinită-n
păianjen
sat
aproape gol
casa
bunicii –
flori
uscate în borcan
și
nicio umbră
broasca
la pândă
iazul
a amuțit
pentru
o clipă
pustietate
–
iedera
invadează
podul
casei
Aici, strofele
îmbracă forma unui haiku nipon. Ceea ce dovedește
din plin capacitatea creatorului român de-a opera cu poetici de facturi dintre
cele mai diverse.
Nicolae Mareș, 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu