Țincapana, cartierul orădean cu nume de violonistă

Cartieru Ioșia este unul dintre cele mai mari și mai importante cartiere orădene, acesta cunoscând o dezvoltare fulminantă, având în vedere că, la începutul secolului trecut, aici erau doar terenuri agricole.

Cum a fost posibilă această ascensiune și multe alte curiozități vei afla parcurgând rândurile de mai jos:

1. Numele cartierului provine din maghiară, Őssi, care înseamnă străvechi. De altfel, săpăturile arheologice efectuate în perimetrul cartierului au scos la iveală probe ale populării umane încă din Antichitate.
2. Procesul de construire a caselor a debutat după reforma agrară din 1921, terenul a fost parcelat și oferit oamenilor respectând câteva principii urbanistice clare: s-au trasat străzi concentrice şi liniare, spaţii verzi, s-a reglementat înălţimimea caselor. Străzile au fost construite din pământ sau piatră, dar nu exista iluminat public şi canalizare, iar materialele folosite la construirea caselor cu cel mult două-trei camere erau chirpiciul sau cărămida.
3. Mozaicul confesional este unul extrem de bine dezvoltat în acest cartier, deoarece, în „Colonia Ioșia”, în anii ’20 primeau autorizații de construire atât cetăţenii de etnie română, cât şi cei maghiari şi evrei. Acest fapt este vizibil astăzi prin prezența mai multor biserici ortodoxe, o biserică romano-catolică, o biserică reformată, dar și baptiste și penticostale.
4. Din punct de vedere arhitectural, iese în evidență biserica romano-catolică Sf. Tereza. Piatra de temelie a fost pusă în 1933. Inginerul constructor Sallerbeck Antal a proiectat biserica în stilul unei bazilici franco-române.
5. Ioșia-Nord este o extensie modernă a cartierului Ioșia, construită în timpul regimului comunist. Inițial, se urmărea reconfigurarea totală a acestui cartier, urmând ca locul caselor să fie ocupat tot de blocuri de locuit.
6. Pe actualul amplasament al Ștrandului Ioșia, exista un loc numit la Groapă, unde oamenii se scăldau în apropiere de malul Crişului datorită apei termale cu excelente proprietăți curative. Investiţia a fost păstrată secretă, deoarece era prea scumpă ca să fie aprobată de puterea de atunci, fiind realizată prin muncă patriotică, întreprinderile locale contribuind și ele cu toate cele necesare. De altfel, în proiect era prevăzut şi un bazin olimpic, doar că, în timpul construcţiei, Nicolae Ceauşescu avea să ajungă în vizită de lucru la Oradea. De teamă să nu fie descopeiți, constructorii au îngropat bazinul. Acesta nu a mai fost descoperit niciodată, peste el construindu-se unul dintre cele două corpuri de clădire din incinta ştrandului.
7. Sala Sporturilor a fost construită între anii 1975 – 1979 după un proiect elaborat de Centrul de Proiectări Judeţean Bihor. Astăzi, poartă numele lui Antonio Alexe, în memoria unuia dintre cei mai buni baschetbaliști români ai anilor 2000, care a evoluat și la Oradea. Acesta și-a pierdut viața într-un accident de mașină, în 2005.
8. În prezent, Ioșia este considerat cartierul orădean cu cel mai înalt nivel de dezvoltare, fapt datorat investițiilor imobiliare și comerciale care au avut loc în zonă în decursul ultimelor decenii.

Un cartier orădean poartă numele călugărului Rogerius, de origine italiană, canonic de Oradea, autor al cărții Carmen miserabile. Altul poartă numele unei minuni a naturii care crește în apropierea sa,  doar în apele calde ale pârâului Peța: nufărul termal. Denumirea fiecărui cartier orădean e strâns legată de trecutul său, de istorie. Cartierul Ţincapana nu face excepție, cu toate că locuinţele vechi au fost dărâmate, în locul lor răsărind blocuri, iar zona a fost redenumită Eminescu, după marele poet național.

Mai întâi a fost Cinka Panná

Cu toate că denumirea cartierului a fost modificată în urmă cu mult timp, mulți orădeni continuă să se refere la această zonă folosindu-se de vechiul său nume. Odinioară, în partea de est a oraşului, în continuarea cartierului Velenţa, locuiau rromii, cartierul lor fiind denumit în tradiţia orală Cinka Panná (pronunțat Ţincapana).

Cinka Panná era o violonistă vestită, născută în 1711 pe teritoriul Slovaciei de astăzi și decedată la Oradea, în 1772. Meritul său este cel de a fi adus muzica ţigănească maghiară în prim planul muzicii culte. Prenumele nu i se mai știe, doar numele de familie: în limba slovacă era Cinka, Czinka în maghiară. Povestea spune că provenea dintr-o familie de muzicanţi, iar talentul și iscusința ei i-au construit o reputație ce a condus la apelativul Cinka Panná (care înseamnă doamna Cinka).

De la frageda vârstă de nouă ani, a început să uimească lumea cu măiestria cu care mânuia vioara, iar în 1728 își formează propria orchestră, cu care colindă prin tot Imperiul Habsburgic. Orchestra era compusă din ea însăși, fiind prim solistă la vioară, tatăl său și doi frați. Meritul său a fost recunoscut oficial mult mai târziu, după moartea sa, când piesele ei au fost puse pe note, iar unii compozitori celebri ai acelor vremuri le-au inclus în operele lor.

Cu toate că însăși imaginea unei femei viloniste era o extravaganță a acelor vremuri, Cinka Panná era descrisă ca o femeie frumoasă, care se îmbrăca preponderent în roşu, ori în haine bărbătești, imagine la care  se adaugă o pipă din care fuma în timp ce cânta la vioara ei.

Se consideră că Cinka Panná este personajul redat în tabloul ,,cu ţiganca’’, cel pe care mulți l-am avut sau văzut, dar despre care mulţi nici nu ştiu ce reprezintă. Ba mai mult, viața ei a servit ca sursă de inspirație și pentru marele ecran și scenă, iar în Slovacia un concurs de muzică îi poartă numele.

(sursa: de Ghid Local Oradea )