Unele inimi și-au scos într-o gară
ultimul nit de preasamblat viitorul
smulgându-și ecouri
pe vreo linie udă de lacrimi
între două traverse
pe care șiroind au crăpat
Habar n-au de ele călătorii-n voiaj
ce pășesc răscolind ușor pietrele
în șir spre cele trei trepte
dincolo-n trenul vieții
pe scările de-oțel
tot împingând uși
ce le vin și în nas
.
Cât de smolit
au sângerat
camerele lor
pereții cocliți
propriile oale
sub presiuni
intime π r2
Vişan Dragoş
(caligramă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu