Ca înainte de Paşte
mi s’au luat de pe pereţi cuvintele:
covoarele, icoanele, fotografia de nuntă şi plosca.
Totul trebuie văruit,
mi-a urlat dreptunghiul alb unde fusese covorul.
Trebuie văruit totul,
a răspuns şi celălalt dreptunghi unde fusese fotografia.
Văruit trebuie totul,
şopti a suspin şi locul icoanei.
A intrat apoi văruitorul
cu bidineaua’n dreapta şi secerea lunii în stânga:
Văruieşte-ţi singur ecourile tale, mi-a zis;
Vremea e scurtă şi-mi ia o veşnicie
să-ţi vărui umbra
polarului cuvânt de început.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu