Pe strada pustie trec palide
coloane de molii invalide
cernute din insectare anonime
amintiri ale unor timpuri ciudate
când nu aveam teamă să ieșim
s-alergăm să iubim
când moartea era la distanță
de o eternitate și un pas
iar noi inconștienți
o provocam mereu la un șeptic
pe dezbrăcate
și ce fericiți eram când pierdeam!
O rândunică solitară anunță
că a sosit primăvara iar
dar nimeni n-o mai ascultă
am uitat și dansurile și jocurile
în care înfloream obraznici ca merii
amestecându-ne florile fragede cu fluturii faimei
aprinzând noaptea în poiene licurici...
pantofii Cenușăresei ne-au rămas demult mici
pachetele de cărți sunt desperecheate
asul de inimă lipsește din toate.
Ella Poenaru, 16 martie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu