‎Costel Zăgan‎ : Țeapa lui Vodă

Copiii încremeniseră cu ochii la turul pantalonilor personajului incognito: o morişcă de doi lei şi douăzeci şi cinci de bani ce-l trăgea hiperbolic dincolo de nori.
Portret resentimentar? Mai bine iau radiera şi şterg totul: inclusiv păcatul originar! Aşa că e o vreme super! Aş putea spune , chiar pa-ra-di-si-a-că!
...Pe un alt plan narativ Dio este antagonistul unei alte întâmplări, concentrice...
...Mă rog, un abis cu ştaif. Şi foncţie, nene Iancule!
La ce renumeraţie îmi revine pe chelie didactică, zău dacă merită să-mi mişc vreun fir de păr!
Auzi, fraiere, Doamna Nimeni te îndrumă şi te controlează!
-Copii! Daţi-MI, caietele! Copilăria ia poziţia de drepţi: comanda-i la doamna!
-Dom`profesor, unde-ai fost, dom`le, când predai limba română?!!?
(-În Patria Mea, doamnă, LIMBA ROMÂNĂ!) Tăcerea vorbeşte în locul meu. Gura, în schimb, nu scoate niciun sunet. Laşa!
Inutilitate: numele tău e România. Nichita se întoarce în mormânt a doua oară, scârbit şi el, post mortem, de această lume!
Şi-acum,ŢEAPA LUI VODĂ :
O fi, după 20 de ani, HĂRŢUIREA ROMÂNIEI, ultima găselniţă a oamenilor politici pentru ieşirea ţării din criză, iar ceilalţi români habar n-au. Măi, să fie !!!!!
(Costel Zăgan, DEȘERTUL DE CATIFEA,2015)