Gheorghe Apetroae: LITERATURA: NICHITA STĂNESCU - ”La începutul serilor”

(Comentariu)

Poemul lui Nichita STĂNESCU, intitulat ”La începutul serilor” impune sideralitatea, un principiu de determinism cazuistic al gesticii umane, cu ființarea simțită de poet ca o liniște pantareică cu evidență în metafora din versul :”Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.” . Căutarea sensibilității lăuntrice cu imaginea alterității, prin simpla privire a partenerei, se generează, în această alteritate, o rupere a fluxului temporalității în spațiul interfaței fenomenologice a ființării sale, pe care o statuează în versurile: ”Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită/ din a timpului curgătoare putere.”.. Asistăm, în continuare, în versurile poemului lui Nichita Stănescu, la exercițiul de decantare al unui eros, turbionat de existențial, pe adâncimile temporale, tocmai pentru crearea cadrului de reflexie catharsisă a poetului asupra polivalenței astrale a iubirii și asupra universalității magnetismului ființării în dragoste, acel cadru categorial în care îi găsește un loc bine definit și regenerator la erosul cosmic: ”Simţeam că pot adormi, visând stele locuite./ Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,/ aş fi putut împinge nopţile-ncremenite/ ca pe-o elice-naintând, spre soare.” . Dar, cum totul existențial este în ireversibilitate- temporalitate, poetul se relaționează facil la un moment al perathosului, în entropia erosului, la cel al disipării și finității iubirii, un moment inerențial, pe care îl sugerează cu o deosebită subtilitate la sfârșitul poemului său, în versurile: ”..Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,/ un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,/ în care inima de-atunci îşi revărsa/ meandrele pierdutelor candori.” Da. Este un poem care prin structura sa ideatică confirmă, încă odată, faptul că Nichita Stănescu deținea în construcțiile sale poetice un control permanent asupra alterității gnozice și fenomenologice, asupra metafizicii Universalului. Deosebit! Gheorghe APETROAE, Sibiu