Ionuț-Tiberiu Balan‎ : mortalitatea crește în rîndul sfinților

ADIO                                                                                     
sfîntule cu ochii tăi umani
te-au ars pe rugul suferinței lumii

strigătul tău n-a făcut decît să crească tumori
divine prin oameni

iubirea asta nenorocită ne învăluie
casele
din poduri coboară lacătele fără chei
și sar prin porți singure

ADIO ADIO ADIO
ȚIE
ființă plină de lumina gălbuie a zilei
de mîine

ard scrisorile pe care le-am aruncat
fără destinație
atît de beat eram încît
mîinile mele au început să-ți scrie
de dor
de cel mai mare dor
de ultimul dor

lăsați sfinții să moară prin catedralele
ridicate în zile de sărbătoare
blestemat fie poporul tău
doamne

că-l îneci cu iubire
iar el înnebunește

tremur sub păsările-gînduri
ce zboară cu penele smulse
dintr-un cer
în altul

TU
ești altarul primei mele morți
la care revin în fiecare
sîmbătă

să mă ierți c-am plecat
atît de devreme atunci
și nu ți-am zis nici
noapte bună