Radu-Andrei Popa:îndoiala e o pasăre plecând

prin norii ăștia de granit
se-mpung fulgerele în tunete
peste bulgării de pământ
ploile cad și hrănesc
din soare curg pene negre și lungi
un zgomot de gheare pe tablă
ciocul pică-n cărări

și ochii se privesc mutând sentimente
aici mulțumesc spre răsărit
îndoiala e o pasăre plecând
strângând sub aripi dureri și trecut
iar ploile pică-nspre cer
ca lacrimi aruncate spre lumină
-sting lumânarea și dorm-

pe mâinile mele am șoapte de zeu
și sângele freamătă speranță
cum aș putea cădea din picioare
când respirația mă duce spre calm
-paltonul se-fășoară ca un stindard-

prin norii ăștia de granit
păsările continuă să zboare
din tunete și fulgere și sânge de zeu
lumina devine un soare
lumea devine univers trăind în caiși
și fericire infinită într-un inel