‎Violetta Petre‎ : Când zborul peste umeri, Tu mi-l scuturi...

În crisalidă-i zbatere de viaţă, de zbor anticipat printre cuvinte;
Cum să-mi târăsc aripile afară, când vântul se răzbună necuminte?
Pândesc o pauză de frământări absurde, să mă strecor din pupă-n libertate-
Cui să dau cazna naşterii şi-a vieţii, când fără suferinţă nu se poate?

Şi umerii mă dor ca sub povară, cresc mugurii plutirilor stelare,
E încă noapte-n uterul fiinţei şi mai suspină luna înspre soare.
Mai odihnesc în raiuri trandafirii, zorelele au gurile închise,
Placenta se desprinde-ncet de moarte şi sângele prin vene-a viaţă mi se

Destăinuie ca-ntr-o spovadă sfântă şi cântă în amvoane îngeri-fluturi.
O, Doamne, cum mă doare-această clipă, când zborul peste umeri Tu mi-l scuturi!
În palma dimineţii-mi plouă cerul cu-albastrul ce îmi picură pe pleoape
Şi simt cum mă desprind ca o părere şi de înaltul Tău sunt mai aproape.

Doar o secundă mi-e îngăduită, extaz şi agonie pe furate-
În straiul meu de rogvaiv trec vama tăcerilor de lacrimi suspendate.
Şi nu mă laşi să aflu ce-i iubirea, doar un sărut de-mi tremură pe buze,
Se curmă zborul, aripile mele îngenunchează-n tunet de obuze...
27.04.2020