Viorel Boldis> în ale serii umbre

În ale serii umbre răsfrânte peste garduri,
Cu-n soare ce-ţi cobără alene de pe umăr,
Împrumutând o clipă a chipului tău farduri,
Apusul se aprinde cu stele fără număr.

Ce gând te-ncearcă oare, ce adieri, ce şoapte?
Ce visuri porţi în suflet şi ce cărări te-aşteaptă?
S-aprinde luna, iată, ca un fanar în noapte,
Să-ţi lumineze calea şi să ţi-o ţie dreaptă.

De-n umbra înserării vei da peste-o lumină
La marginea cărării sclipind tremurătoare,
Să ştii că-i licuriciul plătit cu-a mea chenzină,
Că nu mă-ncred în lună, că prea-i amăgitoare.

Să-l laşi să te conducă pe-a visului tău cale,
- El ştie bine drumul, suntem amici de-o viaţă -
Şi printre stele blânde din basme ancestrale
Te va purta aievea la mine-n fortăreaţă.

Nu am comori ascunse, nici pot să-ţi dărui cerul,
Mi-e aur doar cuvântul plăsmuitor de vise,
Intrată-n a mea lume, vei desluşi misterul
Iubirii dindărătul acelor porţi închise.

Şi-atunci, ca-ntr-o poveste cu feţi frumoşi şi zâne,
Şi cu a fost odată, a fost ca niciodată,
Iubirii vom da spaţiu şi vorbe să ne-ngâne
Cu visuri şi cu basme, cu viaţa noastră toată.