Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Alexia Ema:***


a mai trecut
o săptămână de singurătate
m-am tot gândit la mine
tare mult m-am gândit
și-acum îmi par străină
abia mă recunosc așa tăcută
de parcă aș fi pustnicul de pe Basarab
aș vrea să mă scot din mine
dar unde să mă duc așa
ca un melc fără cochilie
și care e pădurea mea
ce munte îmi poate ține loc de casă
e prea târziu să-l caut pe Dumnezeu
nu l-am găsit în mine
în altă parte cum l-aș putea afla
m-aș extrage din pântec
dacă aș avea la îndemână un forceps
dar mai bine să-mi vină sorocul
măcar o dată să apuc
să-mi gust laptele din piept

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10